A sosit circul la Cluj! Jonglerii, iluzioniști, numere de hula-hoop și cu papagali uriași, acrobații la 8 metri înălțime, motocicliști în „Globul morții!”. Îți spunem prețurile. FOTO & VIDEO

Circul Hungaria-3

Circul național „Hungaria” a ajuns pentru prima oară la Cluj și a fost instalat în parcarea bazei Club Transilvania, de pe Bulevardul 1 Decembrie (sensul giratoriu de la Carrefour – fostul hipermarket CORA). Circul are spectacole în Cluj până în 16 noiembrie, conform anunțului. 

Organizatorii propun zeci de demonstrații internaționale. Printre acestea, sunt numere cu ponei mini Shetland și armăsari arabi de rasă, spectacole cu papagali Ara uriași, demonstrații uluitoare la 8 metri înălțime, laser show din Las Vegas, numere de echilibristică la mare înălțime realizate de Adam Henrik, laureat al medaliei de aur la Festivalul din Budapesta, jonglerii, iluzioniști, numere cu cercuri hula-hoop și echilibristică pe role. Nu vor lipsi din program demonstrațiile de motociclism în „Globul morții” și un număr premiat de acrobație aeriană cu „Prințesa aerului”, Russnak Regina.

Fără a mai lungi vorba, vă prezentăm programul și prețurile pentru o reprezentație:

  • spectacolele au loc până în 16 noiembrie;
  • reprezentațiile sunt în zilele de 5, 6, 7, 13 și 14 noiembrie de la ora 18:00:
  • în zilele de 8 și 9 noiembrie, de la orele 15:00 și 18:00;
  • în zilele de 15 și 16 noiembrie de la orele 15:00 și 18:00;
  • prețurile de intrare sunt cuprinse între 60 de lei/persoană (la tribuna C – copii și adulți), 70 de lei/persoană (la tribuna B – copii și adulți), de 80 de lei/persoană (în sectorul A) și de 100 de lei/persoană (loja VIP);
  • biletele pot fi cumpărate de la casa circului cu o oră înainte de spectacol;

Foto: stcj.ro