A nins din nou în județul Cluj. În ce zone au intervenit autoritățile + 700 de tone de material antiderapant împotriva poleiului și zăpezii

Drumuri inzapezite

Administrația județeană transmite că, în cursul dimineţii zilei de marți, 17 februarie 2026, pe raza judeţului Cluj nu există drumuri judeţene blocate traficului rutier. 

Totuși, din cauza căderilor de zăpadă înregistrate în ultimele 24 de ore și a temperaturilor sub zero grade Celsius, s-a intervenit în vederea deszăpezirii și combaterii fenomenului de polei.

În acest context, pentru îmbunătățirea condițiilor de circulaţie, în cursul zilei de luni, 16 februarie, s-a acționat pe 15 drumuri județene situate pe raza zonei Huedin (Lotul 1). Intervenția a fost realizată cu ajutorul a 12 utilaje. Tot în această zonă, în cursul nopții și al acestei dimineți s-a acționat pe 13 drumuri județene, cu 9 utilaje. În cadrul acestor acțiuni a fost folosită o cantitate însumată de 150 de tone de material antiderapant.

  • Pe drumurile județene situate în zona Gilău (Lotul 2), în cursul zilei de 16 februarie s-a intervenit, inclusiv prin revizii, pe 14 drumuri sau sectoare de drumuri județene, cu 13 utilaje. Tot în această zonă, în cursul nopții și al acestei dimineți s-a acționat pe 15 drumuri județene, cu 13 utilaje. În cadrul acestor acțiuni a fost folosită o cantitate însumată de 150 de tone de material antiderapant.
  • Pe drumurile județene situate în zona Turda (Lotul 3) în cursul zilei de luni,  16 februarie, s-a intervenit, inclusiv prin revizii, pe 18 drumuri sau sectoare de drumuri județene, cu 18 utilaje. Tot în această zonă, în cursul nopții și al acestei dimineți s-a acționat pe 11 drumuri județene, cu 13 utilaje. În cadrul acestor acțiuni a fost folosită o cantitate însumată de 230 de tone de material antiderapant.
  • Pe drumurile situate în zona Gherla (Lotul 4) în cursul ultimelor 24 de ore s-a intervenit, inclusiv prin revizii, pe 9 drumuri sau sectoare de drumuri județene, cu 6 utilaje. În cadrul acestor acțiuni a fost folosită o cantitate însumată de 130 de tone de material antiderapant.
  • Pe drumurile situate în zona Dej (Lotul 5) în cursul ultimelor 24 de ore s-a intervenit, inclusiv prin revizii, pe 10 drumuri sau sectoare de drumuri județene, cu 7 utilaje. În cadrul acestor acțiuni a fost folosită o cantitate însumată de 44 de tone de material antiderapant.

CJ Cluj mai transmite că, în continuare, se acționează cu utilaje în vederea deszăpezirii și cu materiale antiderapante pentru combaterea fenomenului de polei. De asemenea, se efectuează revizii pe majoritatea drumurilor județene pentru verificarea stării părții carosabile, acționându-se în permanență.