O femeie din Cluj a fost înșelată de doi cetățeni străini prin metoda denumită generic „scrisoarea nigeriană”. Cei doi au determinat-o să transfere, în repetate rânduri, sume de bani.
„În cursul dimineții de azi, 29 noiembrie a.c., polițiștii Secției Regionale Poliție Transporturi Cluj au pus în executare 2 mandate de percheziție domiciliară în județ, precum și 2 mandate de aducere pe numele a doi bărbați, de 31, respectiv 42 de ani, în cadrul unui dosar penal ce are ca obiect infracțiunea de înșelăciune, prin metoda denumită generic „scrisoarea nigeriană”, transmite IPJ Cluj.
În cursul lunii iulie 2023, o persoană de sex masculin, i-ar fi solicitat femeii să achite o sumă de bani care ar fi reprezentat o cauțiune, aceasta motivând că este reținută în aeroportul din Cluj-Napoca. Astfel, femeia s-a prezentat pentru a efectua tranzacția, iar polițiștii i-au adus la cunoștință faptul că este vorba despre o infracțiune, aceasta depunând o plângere penală.