Victorie pentru CFR Cluj. Care a fost scorul

cfr farul

CFR Cluj a învins-o pe Farul Constanța, campioana României, scor 3-1, în cea de-a 14-a rundă din Superliga.

Echipa lui Gică Hagi a condus cu 1-0, însă formația din Gruia a reușit să întoarcă scorul și să câștige toate cele trei puncte pentru a se apropia de liderul FCSB.

CFR Cluj a ajuns la 5 meciuri consecutive fără eșec în campionatul României.

Formația antrenată de Andrea Mandorlini a învins-o fără mari emoții pe campioana Farul Constanța, în urma unui meci dominat autoritar de ardeleni.

Cu toate că startul de meci le-a aparținut gazdelor, cei care au deschis scorul au fost oaspeții. Constantin Budescu l-a învins pe Sava cu un șut plasat (min 24), după o combinație bună cu Louis Munteanu.

Ardelenii au restabilit imediat egalitatea prin Muhar (min 31), care a marcat cu o lovitură de cap din marginea careului de 6 metri.

În a doua repriză, gazdele au continuat să forțeze, iar același Muhar a punctat pentru 2-1 (min 64) cu un șut plasat perfect pe lângă Aioani.

Intrat pe teren în partea secundă, Juricic a înscris pentru 3-1, cu un șut din careu (min 69).

Leave a Reply