Ceai cald, muzică live și o surpriză pentru primii 50: Clujul își scoate sufrageria în stradă

Clujenii sunt invitați vineri, 6 noiembrie, la o seară de muzică live și ceai cald, în aer liber, pe Strada Universității. Evenimentul Street Music & Tea ajunge la cea de-a treia ediție și promite să transforme centrul orașului într-un loc de întâlnire pentru cei care vor să se bucure de muzică și de atmosfera comunității, în ciuda frigului de noiembrie.

Detalii despre eveniment

Evenimentul este organizat de trupa Mano & Gregor, începe la ora 19:00, iar participarea este gratuită.

Aproape 1.000 de participanți la ediția precedentă

După ce ediția anterioară a adunat aproape 1.000 de persoane, organizatorii revin cu aceeași idee: să scoată oamenii din rutina zilnică și să transforme strada într-un spațiu de întâlnire și socializare.

Participanții vor avea parte de muzică live, iar ceaiul cald va fi oferit gratuit de organizatori. Primele 50 de persoane care ajung la eveniment vor primi și o surpriză specială.

Muzică și ceai, fără bilete și fără scop comercial

Street Music & Tea este un proiect independent, non-profit, construit în jurul ideii de comunitate și al folosirii spațiului public pentru întâlniri între oameni.

„Ne dorim ca strada să devină sufrageria noastră comună și să rupem monotonia serilor friguroase de noiembrie. Fără bilete sau mize comerciale, este doar bucuria simplă de a fi împreună la Street Music & Tea și de a simți căldura Clujului”, transmit membrii trupei Mano & Gregor, potrivit cluj24.ro.

Organizatorii spun că evenimentul este posibil datorită implicării voluntarilor și sprijinului partenerilor locali.