Un portret al lui Constantin Brâncuși realizat din 18.750 de piese LEGO a fost creat de Albert Oprea, un artist de 11 ani din Cluj-Napoca. Lucrarea marchează împlinirea a 150 de ani de la nașterea sculptorului.
Intitulată „The Infinite”, creația măsoară 83 × 131,5 centimetri și a fost construită manual, piesă cu piesă, fără software de proiectare. Documentarea, conceperea și realizarea portretului au presupus sute de ore de muncă.
Privită de la distanță, lucrarea înfățișează chipul lui Constantin Brâncuși. De aproape, printre miile de piese LEGO, pot fi descoperite personaje, povești și construcții în miniatură.
Albert a inclus în compoziție reinterpretări ale unor opere emblematice ale sculptorului, precum Coloana Infinitului, Poarta Sărutului și Masa Tăcerii, alături de alte detalii inspirate din universul său artistic.
Sursa: Cluj24 · Foto: Cluj24




