Imagini cu accidentul mortal. Au fost postate de Emil Boc

Screenshot

Primarul Emil Boc a făcut publice imagini surprinse înaintea accidentului mortal produs în noaptea de vineri spre sâmbătă pe strada Aurel Vlaicu, în zona Someșeni. Un bărbat de 33 de ani și-a pierdut viața după ce autoturismul pe care îl conducea a părăsit partea carosabilă și a intrat în coliziune cu un stâlp de electricitate.

Imaginile publicate de primar surprind autoturismul înainte de impact. Boc a însoțit înregistrarea de un mesaj privind pericolul vitezei excesive, însă cauzele exacte ale accidentului nu au fost stabilite deocamdată. Poliția continuă cercetările pentru a determina împrejurările în care șoferul a pierdut controlul asupra mașinii.

„Nicio întâlnire nu este atât de urgentă. Nicio destinație nu merită un asemenea risc. Nicio secundă câștigată nu valorează cât o viață”, a transmis Emil Boc. Primarul a avut și un mesaj adresat în special șoferilor tineri: „Curajul nu înseamnă să apeși accelerația. Curajul înseamnă să știi când să ridici piciorul de pe ea”.

Imaginile sunt AICI.

Accidentul s-a produs în 26 septembrie, în jurul orei 03:15. Potrivit informațiilor transmise de Poliție, bărbatul de 33 de ani, din Cluj-Napoca, ar fi pierdut controlul asupra direcției de deplasare și a intrat în coliziune cu stâlpul. La fața locului au intervenit pompierii și un echipaj SMURD, însă medicii nu au mai putut salva victima.

„Putem moderniza străzi, putem instala sisteme de siguranță și putem lua măsuri pentru un trafic mai sigur. Dar nicio infrastructură nu poate înlocui responsabilitatea fiecăruia dintre noi. Ajungeți cu câteva minute mai târziu. Dar ajungeți”, a mai transmis Emil Boc.