Răzvan Zăvăleanu, administratorul judiciar al CFR Cluj, a oferit noi informații despre procedura de insolvență în care se află clubul din Gruia și despre perspectiva ieșirii din această situație.
Răzvan Zăvăleanu s-a ocupat și cu dosarul de insolvență al CFR-ului din 2015-2017
CFR Cluj a mai fost în insolvență și în perioada 2015-2017, iar Răzvan Zăvăleanu, prin societatea sa, „RTZ & Partners”, a fost și atunci administratorul judiciar al echipei. Atunci, CFR Cluj a reușit să remedieze situația.
De-a lungul timpului, Zăvăleanu s-a mai implicat în procesele de insolvență ale unor echipe precum Dinamo și Gaz Metan Mediaș.

Pe finalul perioadei de transferuri, CFR Cluj reușise să scape de o interdicție provocată de mai multe litigii și să legitimeze jucătorii pe care Marius Șumudică îi aștepta. Imediat după închiderea mercato-ului, însă, clubul a fost lovit de o nouă suspendare din partea FIFA.
Zăvăleanu a explicat la Sport Total FM că procedura de insolvență este una complexă, cu multe aspecte birocratice, și că fiecare caz are particularitățile lui. El a admis că există similitudini cu situația de la Dinamo, dar și elemente care trebuie tratate diferit.
„Sunt optimist, ca întotdeauna, cert este că ne-am apucat serios de treabă. Sunt tot felul de probleme, prin unele am trecut, altele sunt noi, dar nu aș putea spune că putem categorisi insolvențele ca grele sau mai ușoare. Este multă muncă birocratică, este un proces greu de dus, iar fiecare insolvență are particularitățile ei. Sunt elemente asemănătoare cu ce a fost la Dinamo, dar și lucruri care trebuie tratate în alt mod.
Sunt foarte multe probleme de care trebuie să ne preocupăm zilnic. Legal, această perioadă se poate întinde la maximum 5 ani, dar nu spun că atât va dura la CFR. Poate dura între 1-5 ani, în funcție de identificarea surselor de acoperire a datoriilor către creditori. Noi, mai întâi, vrem să punem lucrurile la punct, să fie liniște în ceea ce privește activitatea zilnică, apoi ne vom apleca asupra masei credale”, a declarat Zăvăleanu pentru Sport Total FM.

Foto: Andrei Furnigă/GSP
Administratorul judiciar a vorbit și despre poziția FIFA în cazul cluburilor aflate în insolvență. Potrivit acestuia, regulamentul permite ridicarea suspendărilor, dar aplicarea nu este una previzibilă și nu există un criteriu clar.
„FIFA poate ridica suspendările, în cazul procedurii de insolvență. Dar acest ‘poate’ dă o masă mare de manevră celor de la FIFA. Mărturisesc sincer că nu aș putea să vă spun care sunt resorturile care îi fac pe cei de la FIFA să ridice sau nu această suspendare. Nu există o cale bătătorită. FIFA ar trebui să respecte legile naționale ale statelor afiliate, dar, din ce am observat, uneori se ridică suspendările, altădată nu, nu există un criteriu clar.
Au fost situații în care 6 luni de zile nu s-a ridicat suspendarea, apoi am depus o foaie, într-o zi, la ora 12, iar până la ora 19 era ridicată suspendarea. Nici nu am știut de ce au ridicat-o și de ce până atunci nu au făcut-o. Nu există nicio motivare, există doar această prevedere regulamentară. Este adevărat că CFR nu are un istoric bun la FIFA, au fost atâtea probleme, noi încercăm să modificăm această stare de fapt și FIFA să aibă o altă viziune asupra a ceea ce se petrece la CFR”, a mai spus Răzvan Zăvăleanu, conform sursei citate.
Următorul meci al „feroviarilor” clujeni în Superligă
CFR Cluj se deplasează în etapa a 9-a la Sf. Gheorghe, unde o va întâlni pe Sepsi OSK. Meciul se va desfășura sâmbătă, 12 septembrie, de la ora 18:30 și va putea fi urmărit live pe canalele TV ale Digi Sport și Prima Sport.
Înaintea acestei etape, „feroviarii” clujeni se află pe locul 9, cu 10 puncte (3 victorii, un egal și trei înfrângeri, golaveraj 11-10). Clubul din Gruia are și un meci mai puțin disputat: este vorba despre derby-ul orașului, cu Universitatea Cluj, care a fost amânat pentru data de 8 octombrie.
Clasamentul la zi în Superliga României

