După egalul fără goluri (0-0) cu Farul, în runda a 8-a din Superligă, Mario Camora (39 de ani) a anunțat o veste majoră pentru CFR Cluj: gruparea din Gruia a scăpat de noua interdicție la transferuri.
Clubul clujean trece printr-o perioadă financiară dificilă, care a condus chiar la intrarea în insolvență. În ultimele săptămâni, Marius Șumudică a fost nevoit să se despartă de câțiva jucători-cheie.
Damjan Djokovic și Karlo Muhar și-au reziliat unilateral contractele, din cauza salariilor restante, iar ultimul a semnat deja cu FCSB. Tot la formația patronată de Gigi Becali a ajuns și Meriton Korenica, transferat de la CFR pentru 600.000 de euro.
„Am jucat două meciuri zilele astea, echipa s-a simțit obosită pe final. Cred că e un rezultat echitabil, ambele echipe au avut șanse de gol. Nu e deloc rău, am revenit bine. Avem și un meci mai puțin în campionat. E important că nu am primit gol, ne dă încredere. Trebuie să ne pregătim bine și să câștigăm următorul meci.
S-a ridicat interdicția, putem face transferuri acum. Asta e important pentru noi, cu siguranță vom avea un grup mai competitiv, pe fiecare post.
Încercăm să ne luptăm pentru play-off. Ultimele rezultate ne dau încredere. Le mulțumim suporterilor care sunt alături de noi în continuare. Cred că ne putem atinge obiectivul. Vom încerca. Am început bine și în Cupa României, dar drumul este foarte lung și trebuie să ne pregătim foarte bine”, a declarat Mario Camora, potrivit gsp.ro.
Te-ar putea interesa și acest articol: