„Nu cred că e ultimul meu meci!” Jovo Lukic, erou în Cupă, dă replica fermă despre viitor: „Îmi place Clujul, familiei mele la fel”

Jovo Lukic U Cluj

Jovo Lukic a revenit în prim-plan după victoria Universității Cluj în Cupa României, scor 1-0 cu Petrolul, și a vorbit din nou despre situația sa contractuală.

Atacantul bosniac, intrat pe teren în repriza a doua, a fost decisiv – a obținut penalty-ul transformat de Macalou în minutul 72, într-un meci în care „U” a jucat în inferioritate numerică din minutul 39, după eliminarea lui Chinteș.

La final, Lukic a declarat că nu este disperat să plece de la Cluj, unde el și familia sa se simt foarte bine, în ciuda zvonurilor privind un posibil transfer.

„Când am primit acel cartonaș roșu, am crezut că este gata. A fost dificil pentru noi, dar am gestionat bine meciul. Nu cred este ultimul meu meci aici. Încerc să-mi ajut echipa, câteodată reușesc, câteodata nu.

Nu prea multe de spus despre viitorul meu aici. Nu mă gândesc prea mult la asta, să fiu sincer. Vreau doar să mă concentrez la a da ce am mai bun aici.

Dacă o să fie ceva până la urmă, voi vedea, voi rămâne. Îmi place Clujul, familiei mele la fel, nu țin neapărat să plec de aici. Apreciez clubul, suporterii și pe cei din staff și cam asta este”, a spus Lukic, potrivit prosport.ro.

Issouf Macalou, omul care a adus succesul lui U Cluj, este convins că reușita îi va da încrederea necesară să treacă peste perioada modestă pe care o traversează în acest început de sezon.

„Îmi trebuie încredere, ca să-mi revin. Antrenorul asta mi-a zis. Nu eram primul executant de penalty-uri. Acest gol sper să-mi dea încredere.

Nu avem startul de sezon pe care l-am dorit. Avem nouă puncte, dar dacă învingem CFR vom fi acolo în primele trei. Am făcut multe greșeli defensive.

Meciul cu CFR este un derby, foarte important pentru fani, știm cât contează, trebuie să facem orice ca să câștigăm”, a declarat și Macalou.