CFR Cluj a început cu dreptul parcursul în grupa B a Cupei României. Echipa lui Marius Șumudică s-a impus cu 3-1 pe terenul lui Sepsi OSK, într-un meci în care a deschis rapid scorul și a avut permanent avantaj.
Clujenii au lovit încă din minutul 8. Adrian Păun a executat direct o lovitură liberă și l-a învins pe Gyenge.
CFR a intrat la pauză cu 1-0, iar repriza a doua a început aproape perfect pentru oaspeți. În minutul 47, Sepsi a pierdut mingea în propria jumătate, iar clujenii au plecat pe contraatac. Cordea a finalizat în bară, mingea a revenit în teren, iar Șfaiț a înscris din aproximativ opt metri pentru 2-0.
Sepsi nu a abandonat însă partida. În minutul 66, Davordzie a pătruns în careu, a întors cu mingea la picior în fața lui Braun și a șutat puternic. Vâlceanu s-a întins, dar nu a mai putut interveni: 1-2.
Finalul i-a aparținut însă din nou CFR-ului. În minutul 86, Cordea a oferit pasa decisivă, iar Korenica, intrat de pe banca de rezerve, a finalizat din zona punctului de la 11 metri. Golul de 3-1 a închis definitiv partida.
CFR Cluj pleacă astfel cu toate cele trei puncte de la Sfântu Gheorghe și începe cu o victorie grupa B a Cupei României.
Sepsi OSK – CFR Cluj 1-3
Au marcat: Davordzie 66 / Păun 8, Șfaiț 47, Korenica 86
Echipele de start:
- Sepsi OSK: Gyenge – Vătăjelu, Dobrosavlevici, Brădeanu, Oteliţă – Daguin, Cîmpean, Cantauz – Nistor, Davordzie, Ghimfuş
- CFR Cluj: Vâlceanu – Kun, Braun, Pantalon, Kresic, Simao – Barrios, Păun, Şfaiţ, Biliboc – Drazic