Un cerb traversează Someșul în zona metropolitană. Iubitorii de mediu cer implicarea autorităților pentru protejarea naturii periurbane

IMG_8023

 

O imagine spectaculoasă surprinsă în zona metropolitană a Clujului readuce în discuție protejarea spațiilor naturale din jurul orașului. Un cerb a fost fotografiat în timp ce traversează Someșul, într-un peisaj aproape neatins de dezvoltarea urbană.

Fotografia îi aparține lui Marius Petric și a fost distribuită de comunitatea „Someșul nostru”, care folosește momentul pentru a atrage din nou atenția autorităților asupra biodiversității existente în apropierea Clujului.

Reprezentanții și susținătorii inițiativelor de mediu încearcă astfel să readucă pe agenda administrațiilor locale proiectul unui Inel Verde Metropolitan, despre care spun că ar putea proteja mai bine zonele naturale periurbane și legăturile dintre acestea.

„Astfel de biodiversitate justifică un Inel Verde Metropolitan, prin care conservăm mai bine decât acum natura periurbană”, transmit cei de la „Someșul nostru”.

Aceștia afirmă că există deja o strategie realizată împreună cu universitari, specialiști și reprezentanți ai societății civile, în colaborare cu autoritățile, pentru realizarea unui inel și a unei rețele verde-albastre în zona metropolitană.

Documentul ar fi rămas însă, spun activiștii de mediu, „la sertar”.

Pornind de la fotografia cerbului care traversează Someșul, iubitorii de mediu caută acum să atragă atenția autorităților și să creeze presiune publică pentru ca proiectul să fie readus în discuție.

„Credeți că autoritățile ar trebui să o scoată din sertar pentru a proteja mai bine astfel de minunății?”, este întrebarea lansată de „Someșul nostru”, care îi îndeamnă pe clujeni să distribuie imaginile pentru ca mesajul să ajungă inclusiv la reprezentanții administrației.