Adrian Mutu (47 de ani) a dezvăluit culisele negocierii eșuate cu CFR Cluj. Fostul atacant ajunsese la un acord cu oficialii clujeni și urma să revină în Gruia alături de Cristi Săpunaru ca secund, însă transferul s-a blocat în ultimul moment, iar postul a fost ocupat de Marius Șumudică.
Mutu a recunoscut că s-a întâlnit cu Marian Copilu și a discutat și cu Neluțu Varga, dar în final a cedat presiunilor familiei, care l-a convins să refuze, din cauza problemelor financiare ale clubului și a eșecului relativ al primului său mandat la CFR.
„Trebuia, da. Nu s-a întâmplat nimic. M-am răzgândit. Depinde în ce unghi o privești. La început, când te duci într-un loc nou, sunt niște cheltuieli de făcut. Pentru Cristi Săpunaru mai ales. El se gândea să nu cheltuim noi banii și să avem din partea clubului, dar nu s-a ajuns până acolo.
Miercuri, cred, m-am întâlnit cu Marian Copilu la o cafea și am discutat despre venirea mea la CFR. Chiar vreau să-i mulțumesc lui Marian Copilu pentru profesionalismul de care a dat dovadă și pentru sinceritatea lui, că a spus situația cum este.
Clubul este într-o perioadă complicată, Neluțu trece printr-o perioadă mai grea din punct de vedere financiar și că CFR urmează să intre în insolvență. Marian urmează să semneze și el cu CFR, el era delegat de Neluțu Varga să negocieze pentru noul antrenor. Aici e vina mea față de Marian.
Inițial, acceptasem să merg acolo, cu toate că știam ce e acolo. Problemele financiare erau de ceva timp și când am fost acolo. Am vorbit cu Giovanni și cu Dragoș să se ocupe de contracte, dar, după discuția cu Giovanni, am început să fiu puțin sceptic. Giovanni a avut și experiența cu Pancu. Ce m-a împins să iau decizia de a nu merge a fost familia mea. Am discutat cu ei.
Soția știa prin ce am trecut când am fost acolo și a spus că nu crede că e o idee bună și să mă gândesc prin ce am trecut când am fost acolo.
După acceptul meu inițial, m-a sunat Neluțu și am vorbit. După ce m-am întâlnit cu Marian, acceptasem inițial, și apoi am vorbit cu Neluțu. Eu știu abordarea lui Neluțu și știu cum vorbește. Așa, pe scurt, după urarea de ‘bine ai venit’, mi-a spus că îmi dă dreptate. Mă bucur că mi-a dat dreptate”, a spus Adrian Mutu, conform antenasport.ro.
Adrian Mutu a mai pregătit-o pe CFR Cluj în perioada ianuarie – aprilie 2024, bifând zece meciuri pe banca clujenilor. El e liber de contract din martie 2025, după despărţirea de Petrolul.