Ioan Varga, finanțatorul lui CFR Cluj, a scurtat lista la trei nume pentru banca tehnică: Adrian Mutu (47 de ani), Zeljko Kopic (48 de ani) și Leo Grozavu (58 de ani). Anunțul vine într-un moment greu pentru fosta campioană, atât pe teren, cât și în plan financiar.
Echipa a fost umilită acasă de Tromso, 0-5, în turul 3 preliminar al Ligii Campionilor, iar portughezul Antonio Folha a plătit deja cu funcția. În același timp, clubul se zbate cu salarii restante și datorii mari, încercând să evite insolvența.
Inițial, primul vizat a fost Marius Șumudică, care a și negociat la Cluj, dar discuțiile au eșuat din cauza cererii acestuia de a-și aduce propriul staff. Astfel, Varga s-a reorientat spre cele trei opțiuni actuale, pe care le are în vedere pentru a redresa situația.
„Adrian Mutu este o variantă foarte interesantă pentru noi. Pot să vă confirm că este pe lista scurtă din care vom alege viitorul antrenor, pe care îi mai am pe Kopic și pe Grozavu.
Dar, așa cum am mai spus-o, nu ne grăbim și o să luăm cea mai bună decizie pentru club. Nu pot să spun acum că Adrian Mutu va fi noul antrenor al CFR Cluj, dar Adrian Mutu este pe lista mea scurtă”, a declarat Ioan Varga, potrivit gsp.ro.
Pentru Adrian Mutu ar fi o revenire în Gruia. „Briliantul” a mai pregătit-o pe CFR Cluj în 2024, pentru 11 partide. Acesta și-a dat demisia în septembrie, după eșecul drastic suferit în deplasare cu Corvinul Hunedoara, scor 0-4, în Cupa României.
Zeljko Kopic este liber după despărțirea de Dinamo, formație pe care a pregătit-o în perioada 2023-2026. Croatul a avut rezultate apreciate în România și a fost aproape să-i ducă pe „câini” în cupele europene.
A treia variantă este Leo Grozavu. Tehnicianul a pregătit-o ultima dată pe FC Botoșani, club de care s-a despărțit în martie 2026, la finalul celui de-al patrulea mandat pe banca moldovenilor.