Locatarii de pe o stradă din Cluj cer Primăriei să mute containerul de haine uzate: „Vandalizat zilnic, zona s-a transformat într-un focar de mizerie”

471a0ce65ce43bb9da2da8efd471abd6

Asociația de Proprietari de pe Calea Dorobanților nr. 102, scara 3, cere Primăriei mutarea containerului de haine uzate amplasat pe aleea din fața blocului.

Motivul: recipientul este vandalizat zilnic, iar deșeurile împrăștiate transformă zona într-un focar de mizerie, afectând atât locatarii, cât și pietonii.

„Pe aleea care se situează în dreptul scării 3, de pe Calea Dorobanților nr. 102, a fost amplasat de către Primăria Cluj-Napoca un container pentru haine. Problema este că, în fiecare zi, acesta este vandalizat, iar majoritatea articolelor vestimentare depuse de cetățeni sunt lăsate pe jos, pe gardul viu sau chiar în grădina imobilului”, se arată în sesizare, potrivit stiridecluj.ro.

Administratorul asociației susține că situația persistă de mai mult timp și afectează aspectul zonei, motiv pentru care cere mutarea containerului într-o altă locație.

„Vă rog respectuos să mutați acest container din această zonă. Creează disconfort trecătorilor și o imagine dezolantă per ansamblu”, se mai arată în solicitarea adresată Primăriei Cluj-Napoca.