Primăria Cluj-Napoca introduce noi reglementări de circulație în cartierul Gheorgheni, măsurile urmând să intre în vigoare începând de miercuri, 5 august 2026.
Astfel, strada Hârlețului va deveni cu sens unic de coborâre, dinspre strada Mihai Veliciu spre strada Muncitorilor.
Totodată, municipalitatea va extinde sensul unic existent pe strada Muncitorilor, de la intersecția cu strada Hârlețului până la aleea auto fără ieșire.
Potrivit Media9, decizia a fost aprobată de Comisia Operativă de Circulație, iar noile reguli vor fi semnalizate în teren prin montarea indicatoarelor rutiere.