Universitatea Cluj este extrem de aproape de o afacere de senzație pe piața transferurilor, avându-l în centrul atenției pe Andrei Coubiș.
Fundașul central de 22 de ani, considerat unul dintre cei mai valoroși fotbaliști ai SuperLigii în sezonul precedent, este la un pas de o mutare în fotbalul englez. Suma de 3.000.000 de euro pe care clujenii ar urma să o primească ar putea reprezenta un record în istoria clubului.
Gabi Torje a comentat această posibilă tranzacție și a evidențiat că, deși din punct de vedere financiar este o afacere extraordinară, pierderea stoperului va crea o lacună serioasă în linia defensivă a echipei antrenate de Cristiano Bergodi.
Fostul jucător al naționalei României este de părere că Universitatea nu putea respinge o ofertă atât de generoasă, mai ales că pe Coubiș l-a cumpărat definitiv pentru doar 125.000 de euro.
„Pentru ‘U’ Cluj, ca și profit, este enorm, mai ales că jucătorul nu are mult timp de când joacă în România.
Universitatea Cluj a dat pe el doar 125.000 de euro.
Pentru echipă va fi o pierdere mare în apărare. Juca pe mai mult posturi. Putea să joace și în dreapta. Mai urca și în atac, la fazele fixe.
Championship este un campionat puternic și cred că se va adapta”, a declarat Gabi Torje, potrivit digisport.ro.
Lincoln City, formație nou-promovată în liga a doua din Anglia, a oferit 3 milioane de euro și 15% dintr-un viitor transfer pentru Andrei Coubiș.
Englezii îl urmăresc de mai multă vreme pe fundașul român, iar emisarii clubului au fost prezenți inclusiv la partida dintre Universitatea Cluj și Dinamo Kiev din preliminariile Europa League.
Raportul de scouting a fost favorabil, iar a doua ofertă înaintată a fost suficientă pentru a-i convinge pe oficialii ardeleni.
Dacă mutarea se va concretiza, va reprezenta cel mai scump transfer din istoria Universității Cluj. Recordul actual îi aparține lui Dorin Goga, vândut în 2009 la Poli Timișoara pentru 1,5 milioane de euro.
Andrei Coubiș a ajuns la Universitatea Cluj în iarnă, sub formă de împrumut de la Sampdoria, după o perioadă în care nu evoluase deloc în Serie B.
Prestațiile foarte bune l-au convins pe clubul ardelean să activeze opțiunea de cumpărare, în schimbul sumei de doar 125.000 de euro.
La numai șase luni distanță, ”Șepcile roșii” sunt aproape să obțină de aproape 24 de ori mai mult în schimbul fundașului.
În ultima perioadă au apărut primele indicii privind plecarea sa, după ce Coubiș nu a fost inclus în lot pentru returul cu Dinamo Kiev și nici pentru partida cu Farul din prima etapă a SuperLigii.
Cel mai probabil, fundașul a fost protejat pentru a evita o accidentare înaintea transferului.
Andrei Coubiș este un produs al Academiei lui AC Milan, iar ulterior a făcut pasul la Sampdoria.
Evoluțiile din tricoul Universității Cluj i-au relansat cariera și i-au adus inclusiv debutul la echipa națională a României.
În cele 20 de partide disputate pentru formația ardeleană, fundașul a înscris de două ori și a oferit o pasă decisivă, iar cota sa de piață a ajuns la 1,2 milioane de euro, potrivit Transfermarkt.
Dacă transferul în Anglia se va oficializa, Universitatea Cluj va bifa una dintre cele mai profitabile afaceri din istoria recentă a clubului.