CFR Cluj nu se oprește din achiziții. Potrivit informațiilor Fanatik, gruparea patronată de Neluțu Varga urmează să transfere un vârf sârb cu multă experiență, fost golgheter în prima ligă din Serbia.
Campania de vară a ardelenilor este generoasă, cu modificări atât în staff-ul tehnic, cât și în lot, unde a fost adus un atacant experimentat.
Potrivit fanatik.ro, este vorba despre sârbul Stefan Drazic, în vârstă de 33 de ani. Deși nu a jucat la cluburi importante precum Steaua Roșie sau Partizan, el s-a numărat printre cei mai buni marcatori ai campionatului sârb în sezonul 2014-2015, când evolua la Javor Ivanjica.
Atacantul a evoluat ultima dată la APOEL Nicosia, cu care a semnat în 2024. În sezonul recent încheiat, Drazic a marcat 11 goluri în 36 de confruntări, având şi trei pase decisive. Drazic vine să îl înlocuiască pe Alibek Aliev, care a reziliat în această vară cu ardelenii.
CFR Cluj schimbă masiv în această vară. După plecarea lui Daniel Pancu la Rapid, ardelenii l-au numit pe Antonio Folha pe banca tehnică. Şi la nivel de lot are loc o revoluţie la fosta campioană a României transferându-i până acum pe: Igor Savic, Andrei Moreira, Renato Pantalon, Yuval Sade şi Francisco Barrios.
Ardelenii au pierdut şi jucători importanţi în această vară. Matei Ilie a fost vândut la Kasimpaşa pentru 500.000 de euro, sumă pe care a plecat şi Tidiane Keita, la Ordabasy, în Kazahstan. Mihai Popa a plecat din postură de jucător liber în Polonia, la Motor Lublin, în timp ce Kamara a semnat cu Rapid.