Mii de oameni sunt așteptați la Sărbătoarea Tradițională „Avram Iancu” de la Mărișel

Sarbatoare-Avram-Iancu-Marisel-2

Localitatea clujeană Mărișel va găzdui, duminică, 12 iulie 2026, cea de-a 51-a ediție a Sărbătorii Tradiționale „Avram Iancu”. Evenimentul este organizat de Consiliul Județean Cluj, prin Centrul de Cultură și Artă „Tradiții Clujene” (manager Adriana Irimieș), în colaborare cu Primăria și Consiliul Local Mărișel.

Manifestarea se desfășoară anual în zona Fântânele, la monumentul ridicat în memoria lui Avram Iancu, și este dedicată eroului național al moților care a luptat în timpul Revoluției de la 1848 pentru libertatea și drepturile românilor din Transilvania. Evenimentul reunește de fiecare dată mii de participanți – localnici, turiști și iubitori ai tradițiilor – fiind considerat una dintre cele mai importante sărbători de acest fel din județul Cluj și din zona Munților Apuseni.

Programul manifestărilor

Accesul invitaților este programat de la ora 11:00. La ora 12:00 va avea loc slujba de pomenire, urmată de depunerea de coroane la Monumentul lui Avram Iancu și de alocuțiunile oficialităților.

Partea artistică începe la ora 13:30, pe platoul de la Crucea Iancului. Spectacolul folcloric va fi susținut de Orchestra Profesionistă „Cununa Transilvană”, dirijor Tudor Căucean. Invitat special este Nicolae Furdui Iancu, alături de Grupul instrumental „Crai Nou”. Pe scenă vor evolua și interpreții Bogdan Toma, Liliana Laichici, Mihai Mariș (taragot) și Cătălin Nistor.

Din partea clujeană, sunt programați să cânte Raul Oltean, Adrian Socaciu, Alexandru Potra și Ionuț Suciu (componente ai grupului „Horitorii Clujului”), Nicolae Turcu și Grupul „Flori din Apuseni”, Ioana Stan, Nicolae Badiu și Taragotiștii de la Mărișel, precum și „Tinerii Tradițiilor Clujene” – tineri interpreți promovați prin proiectul „Viitorul Tradițiilor Clujene” al Centrului de Cultură și Artă „Tradiții Clujene”.

De asemenea, vor urca pe scenă Livia Maria Hetea-Danciu, Dana Purcel, Anicuța Roșu, Ana Maria Mariș, Mihai Badiu, Lavinia Danciu, Magdalena și Mihaela Abrudan, Denisa și Diana Todea și Andra Mariș.

Programul artistic include și momente coregrafice susținute de Jucăușii Tradițiilor Clujene (coordonați de coregraful Ion Moțoc, alături de asistenții Monica Cerbu și Miron Naghi), Ansamblul Folcloric „Nepoții Iancului” din Mărișel (instructori Gabriela Elena David și Călin Mihai Hetea) și Ansamblul Folcloric „Cununa Apusenilor” din Gilău (instructori Nicoleta și Ciprian Mureșan). Prezentatorii evenimentului sunt Adriana Irimieș și Grigore Sâmboan.