Consiliul Județean Cluj își reafirmă sprijinul pentru celebrarea Zilei Mondiale a Donatorului de Sânge, marcată anual pe 14 iunie.
Ca gest de recunoștință față de cei care, prin donare, salvează vieți și contribuie la sănătatea persoanelor aflate în suferință, instituția va ilumina în roșu, duminică seară, două dintre simbolurile județului: sediul său de pe Calea Dorobanților nr. 106 din Cluj-Napoca și stadionul Cluj Arena, aflat în proprietatea și administrarea sa.
„Sângele salvează vieți! Aceasta este ideea pe care o avem în vedere atunci când readucem în atenția cetățenilor importanța donării de sânge și de componente sanguine. Se apropie Ziua Mondială a Donatorului de Sânge, un bun prilej pentru a îndemna, o dată în plus, toți clujenii să fie empatici și solidari cu semenii aflați în nevoie, iar cei care pot dona, să o facă, întrucât nevoia de sânge și de componente sanguine este una permanentă”, a declarat Alin Tișe, potrivit media9.ro.
Persoanele care doresc să dea o șansă în plus vieții și sănătății pot dona la Centrul de Transfuzie Sanguină din Cluj-Napoca, situat pe strada Nicolae Bălcescu la numărul 18, de luni până vineri între orele 07:30 și 13:30.
Informații referitoare la donare, condiții de admisibilitate și programări sunt disponibile pe site-ul instituției. În acest context, între Consiliul Județean Cluj și Institutul Național de Transfuzie Sanguină „Prof. Dr. C. T. Nicolau” a fost încheiat un protocol de colaborare în vederea sprijinirii desfășurării unor acțiuni de donare de sânge.
În baza acestuia, Consiliul Județean se implică activ în campaniile de conștientizare derulate la nivelul județului Cluj, care au drept principal obiectiv creșterea numărului donatorilor de sânge.