Reacția Primăriei Cluj-Napoca la aflarea veștii că frații Tate, cu dosar de exploatare sexuală, vor să cumpere Hotelul Continental

Fratii Tate la Cluj

Controversații frați britanici Andrew și Tristan Tate au intrat în atenția publicului clujean după ce și-au manifestat intenția de a achiziționa unul dintre simbolurile orașului.

Cei doi au declarat public, inclusiv printr-un videoclip postat pe platforma X, că vor să cumpere fostul Hotel Continental din Cluj-Napoca și să îl transforme într-o proprietate privată, potrivit informațiilor apărute în spațiul public.

Această intenție a fost confirmată și de avocatul local al celor doi britanici, la scurt timp după ce Andrew și Tristan Tate au fost observați în centrul orașului, în imediata apropiere a clădirii istorice.

Un monument istoric, protejat de stat

Clădirea, cunoscută de-a lungul timpului sub numele de Hotel New York sau pur și simplu „Conti”, este un monument istoric reprezentativ pentru centrul Clujului. În consecință, vânzarea unui astfel de imobil este supusă unui regim juridic special. Conform legii, în cazul înstrăinării unui monument istoric, instituțiile statului beneficiază de un drept de preempțiune, adică autoritățile pot avea prioritate la cumpărare în fața oricărui investitor privat.

Reacția Primăriei Cluj-Napoca

Până în prezent, autoritățile locale nu au fost sesizate oficial cu privire la o eventuală vânzare. „Până în acest moment, nu a fost înregistrată la autoritatea locală nicio cerere cu privire la intenția de înstrăinare a imobilului Hotelului Continental. În situația în care autoritatea locală va fi sesizată cu privire la intenția de înstrăinare, aceasta urmează să se pronunțe cu privire la exercitarea dreptului de preempțiune”, au transmis reprezentanții Primăriei Cluj-Napoca, citați de Gândul.

Primarul Emil Boc a declarat în repetate rânduri, în ultimii ani, că municipalitatea își dorește să achiziționeze Hotelul Continental dacă acesta va ajunge oficial la vânzare. Edilul a subliniat constant interesul Primăriei pentru salvarea și reintegrarea clădirii în circuitul urban, având în vedere importanța sa istorică și arhitecturală pentru oraș.

Ce acuzații sunt aduse celor doi britanici

Andrew Tate și Tristan Tate sunt acuzați în România, din 2022, că au înșelat mai multe femei în scopuri de exploatare sexuală, inclusiv minore. În primăvara acestui an, instanțele au ridicat și ultimele măsuri preventive din unul dintre dosarele care îi vizau. Andrew Tate, un fost kickboxer, a devenit un simbol al misoginismului online în ultimii ani, alături de fratele său Tristan. În România, procurorii îi acuză pe cei doi că au constrâns femei să producă înregistrări video comerciale cu conținut sexual explicit. Investigațiile au dezvăluit cel puțin 34 de presupuse victime, inclusiv o fată de 15 ani. Ambii frați nau negat toate acuzațiile.

Citește și acest articol:

Scurt istoric. Prima clădire din Cluj care avea iluminat public

Construit in anul 1895, dupa planurile arhitectului Lajos Pákey, Hotel Continental este clădire monument istoric. Hotelul New York a fost prima clădire publică din Cluj care avea iluminat electric furnizat de propriul generator, iar curtea interioară avea un blat de sticlă care putea fi deschis și închis cu un dispozitiv ingenios.

Inițial pe acest loc a existat hotelul Național, clădire clasicistă cu un singur etaj. Acesta a fost demolat în 1894, pe locul său fiind ridicat hotelul New York, clădire de colț eclectică.

Edificiul are patru nivele (subsol-parter-două etaje) structurate pe un plan dreptunghiular, organizat în jurul a două curţi interioare. Clădirea este acoperită cu acoperişuri de mansardă, turnul de la colţ fiind prevăzut cu un coif înalt. Interioarele clădirii sunt decorate cu o serie de elemente decorative clasice, renascentiste şi baroce.

Edificiul găzduia un hotel, un restaurant şi o cafenea, fiind centrul vieţii literare şi artistice a Clujului. Hotelul și cafeneaua au avut mulți oaspeți iluștri de-a lungul istoriei sale, printre care artiști renumiți, politicieni, scriitori, poeți, precum Mór Jókai, Endre Ady sau Ferenc Molnár.

Clădirea a funcţionat ca sediu al diferitor instituţii, precum Institutul Medico-Farmaceutic (actuala Universitate de Medicină şi Farmacie) sau al unui cămin de studenţi. Tot în această clădire şi-a avut sediul revista Gîndirea, iar pe perioada războiului poliţia secretă a Germaniei, Gestapoul.

După 1960, a redevenit hotel, sub numele de Continental.