Chiar înainte de începerea perioadei de mercato din vară, CFR Cluj a fost sancționată de FIFA cu interdicție la transferuri, ca urmare a mai multor litigii survenite în ultimele săptămâni.
Până când nu își va achita datoriile care au dus la această măsură, formația din Gruia nu poate legitima jucători noi. Situația este una dificilă pentru ardeleni în perspectiva noului sezon, notează gsp.ro.
În portalul oficial al FIFA, unde sunt listate cluburile sancționate cu interdicție la transferuri, CFR Cluj apare de mai multe ori, pe baza unor litigii depuse în luna mai.
Cazurile vizează neplata unor sume către foști sau actuali jucători ai echipei.
Fiecare litigiu soluționat împotriva clubului atrage automat o sancțiune de tip „transfer ban”, ceea ce înseamnă că formația din Gruia nu poate înregistra noi transferuri până la stingerea datoriilor.
Mai precis, echipa clujeană e implicată în nu mai puțin de 13 litigii la FIFA, iar forul mondial a aplicat o interdicție la transferuri.
Conform informațiilor publicate pe portarul dedicat al FIFA, majoritatea cazurilor au fost formulate în prima jumătate a lunii mai și au de a face cu neplata unor datorii.
Clubul din Gruia s-a aflat în aceeași situație și în toamna anului trecut, când “feroviarii” au fost obligați să plătească o datorie față de Fiorentina pentru transferul lui Louis Munteanu.
Gruparea ardeleană a mai avut interdicții la transferuri din partea FIFA, însă de fiecare dată a reușit să achite restanțele și să ridice sancțiunile înainte de închiderea perioadei de mercato.
Rămâne de văzut dacă și de această dată conducerea va reuși să rezolve rapid problemele financiare pentru a putea face transferuri în vară.