U-BT Cluj-Napoca s-a impus în primul meci din seria cu SCMU Craiova, 75-85. „Studenții” au fost conduși de olteni aproape toată partida, dar câteva ruperi de ritm din ultimul sfert au fost de ajuns pentru victorie, notează baschet.ro. Sessoms și-a menținut statutul de principal marcator din LNBM și a fost și în această seară cea mai bună soluție ofensivă a Craiovei.
Craiova: Robinson, Sessoms, Smith, Țîbîrnă, Nistor.
Cluj: Creek, Woodbury, Russell, Ceaser, Miletic.
Meciul a început spectaculos cu coșurile lui Creek și Nistor. Craiova a preluat conducerea cu coșul lui Smith din colțul terenului și două faze mai târziu, Russell a răspuns în aceeași manieră din spatele semicercului. Țîbîrnă și-a făcut loc sub inel și a lăsat mingea în coș, iar Miletic a dat replica cu un dunk.
Russell a adus avantajul clujenilor cu o pătrundere și o serie de libere. Leggett, cu un coș de trei puncte, și Sessoms, pe pătrundere, au menținut avantajul oltenilor până când Miletic s-a decis să trântească mingea în coș pe dunk. Leggett a închis scorul primului sfert. El a înscris peste Molinar, iar scorul era 25 – 20.
Woody a deschis scorul în debutul actului secund. După trei minute scurse, Craiova avea 2/9 la libere și a ratat șansa să obțină un avantaj mai consistent. U-BT a revenit în avantaj prin coșul lui Molinar de la trei puncte și tot de el a fost nevoie pentru ca U să se desprindă la trei puncte, după ce a finalizat o pătrundere.
Vida și-a trecut și el numele pe foaia de joc împotriva fostei echipe. Sessoms a înfipt aruncarea de la distanță și a ajuns la 11 puncte. Creek a păstrat egalitatea în două rânduri până când Richard a pus treița în coș pentru a se distanța. Neatenția la recuperare i-a costat pe clujeni, care s-au văzut conduși din nou la trei puncte.
Clujul a intrat la vestiare cu un avantaj de un punct, 45-46. Sessoms și-a păstrat statutul de lider al Leilor din Bănie și avea 21 de puncte până la acest moment.
A doua repriză a început bine pentru gazde. Leggett a băgat o aruncare de la peste șapte metri. Meciul s-a mutat imediat la linia de libere pentru ambele formații. Mile și Creek au fost eficienți, transformând fără emoții ambele aruncări.
Vida a transformat și el o aruncare de la foarte mare distanță și, după patru minute din sfertul al treilea, Craiova a ajuns din nou în avantaj. Creek a fost păcălit de Dishman cu o fentă de pasă, care a și băgat liberele. Fatts a băgat aruncarea de la distanță după mai multe ratări. Mai apoi, tot el a readus Clujul în avantaj.
La începutul ultimului sfert, ambele echipe au continuat să marcheze, dar Clujul a preluat conducerea în mod categoric. Ceaser și-a distrus adversarii cu un dunk monstruos. Clasicul duet Russell-Miletic a pus o nouă fază în scenă, în care conducătorul de joc l-a găsit liber pe sârb prin toată apărarea. În această partidă, Clujul are 19 puncte venite din aruncările din a doua șansă. Craiova nu a mai găsit nicio soluție ca să revină și a pierdut 75-85.
Sessoms a fost cel mai bun jucător al meciului cu 26 de puncte, 3 recuperări și 6 pase decisive.
Creek a înscris 20 de puncte și a avut și 5 recuperări și 2 pase decisive.
Sursa: baschet.ro
*Foto: Ionuț Greere