Pentru a facilita deplasarea clujenilor în perioada Sărbătorilor Pascale, Compania de Transport Public din Cluj-Napoca anunță introducerea unui program special de circulație în noaptea de Înviere, precum și modificări temporare ale unor trasee și stații.
Măsurile sunt gândite pentru a asigura accesul către principalele zone ale orașului, în contextul unui flux crescut de călători care participă la slujbele religioase.
Astfel, în noaptea de Înviere, anumite linii de transport vor avea program prelungit sau vor circula după un orar special de noapte, iar în unele cazuri vor interveni ajustări ale traseelor și stațiilor. De asemenea, pe durata minivacanței de Paște, transportul public va funcționa după un program adaptat specific zilelor de sărbătoare.
Program general de circulație (10 – 13 aprilie 2026)
-10, 12 și 13 aprilie 2026: circulația se va desfășura între orele 06:00 – 23:00, conform programului pentru zilele de duminică;
-11 aprilie 2026 (sâmbătă): circulația se va desfășura între orele 05:30 – 23:00, conform programului pentru zilele de sâmbătă;
-12 aprilie 2026 (Duminica Paștelui):
▪️ liniile spre VIVO! Cluj-Napoca – 28B și 43P vor fi suspendate;
▪️ liniile 24B, 28 și 43B vor circula după program special.
_______________________________________________________________________________
Transport în Noaptea de Înviere (11/12 aprilie 2026)
Pentru a facilita deplasarea călătorilor către și de la lăcașele de cult, CTP Cluj-Napoca va asigura transport prin următoarele linii speciale:
Linia 5N: Traseu: Piața Gării – Piața Avram Iancu – Str. Traian Vuia – Piața Gării
• Plecări Piața Gării: 22:50 – 23:20 – 23:50 – 00:20 – 00:50* – 01:15*
• Plecări T. Vuia: 22:50 – 23:20 – 23:50 – 00:20 – 00:50
Linia 25N: Traseu: Cartier Mănăștur – Piața Avram Iancu – Cartier Gheorgheni – Cartier Mănăștur
• Plecări Bucium: 22:15 – 22:30 – 22:45 – 23:00 – 23:15 – 23:30 – 23:45 – 00:00* – 00:30* – 01:30 – 01:40
• Plecări Piața Unirii: 22:45 – 23:00 – 23:15 – 23:30 – 23:40 – 00:00* – 00:15* – 01:25 – 01:35
Linia 54N: Traseu: Zorilor – Piața Avram Iancu – Calea Moților – Grigorescu – Zorilor
• Plecări Zorilor: 23:00 – 23:30 – 01:00*
• Plecări Grigorescu: 23:00 – 23:30 – 00:00 – 01:00* – 01:45
Linia 46S: Traseu: Zorilor – Piața Cipariu – Piața Avram Iancu – Zorilor
• Plecări Zorilor: 23:20 – 23:50 – 00:00 – 00:20* – 01:20
• Plecări Posada: 23:35 – 00:05 – 00:15 – 01:10* – 01:35
Linia 39L: Traseu: Piața Mihai Viteazul – Piața Gării – Valea Chintăului (Cătun)
• Plecări Piața M. Viteazul: 22:55 – 01:20
• Plecări Cătun: 23:20 – 01:45
* Curse corelate cu desfășurarea slujbei religioase _______________________________________________________________________________
Precizări importante
Pe durata ceremoniei religioase:
• troleibuzele liniilor 5N și 25N vor staționa în zona Piața Avram Iancu (Regionala CFR / Piața Cipariu);
• autobuzele liniilor 54N și 46S vor staționa în stația Posada (curse marcate cu *).
După încheierea slujbei, mijloacele de transport vor pleca spre cartiere la un interval de aproximativ 10–15 minute, în funcție de fluxul de călători. _______________________________________________________________________________
Programele de transport pot fi consultate pe site-ul companiei www.ctpcj.ro și în aplicația de mobil Tranzy