Polițiștii locali din Florești vor utiliza, în premieră, camere video individuale de tip body-cam, care vor înregistra intervențiile și interacțiunile cu cetățenii din teren, în limitele și condițiile stabilite de lege. Anunțul a fost făcut de primarul Bogdan Pivariu.
Potrivit edilului, măsura are rolul de a crește siguranța atât pentru agenți, cât și pentru cetățeni, oferind în același timp un nivel mai ridicat de transparență în activitatea poliției locale.

Prin introducerea acestor dispozitive, administrația locală urmărește o mai bună documentare a intervențiilor, clarificarea eventualelor incidente și consolidarea încrederii publice în modul de acțiune al polițiștilor din teren.
„Această măsură înseamnă mai multă siguranță pentru polițiști și pentru cetățeni, mai multă transparență în activitatea desfășurată în teren și mai multă încredere între comunitate și autorități”, a transmis primarul, potrivit actualdecluj.ro.
Prin această dotare, Poliția Locală din Florești se aliniază practicilor moderne utilizate la nivel european, mizând pe un model de intervenție bazat pe profesionalism, responsabilitate și respect față de cetățean.

Administrația locală subliniază că această inițiativă face parte dintr-un efort mai amplu de consolidare a siguranței publice, Floreștiul fiind prezentat ca o comunitate care pune accent pe responsabilitate și siguranță.