Primăria Gilău a organizat o consultare internă pentru stabilirea compartimentelor din care urmează să fie făcute concedieri, în contextul aplicării prevederilor OUG 7/2026 privind numărul maxim de posturi raportat la populație.
Conform actului normativ, instituția trebuie să renunțe la trei angajați. Primarul Gelu Topan a decis ca selecția compartimentelor vizate să fie făcută democratic, printr-un vot intern, secret, pe bilețele.
În urma consultării, au rezultat trei compartimente din care ar urma să fie operate reducerile de personal: achiziții publice, registrul agricol și administrativ.
OUG 7/2026 nu stabilește procedura concretă prin care trebuie alese compartimentele sau persoanele vizate de concedieri, lăsând această decizie la nivelul autorităților locale. În acest context, administrația din Gilău a optat pentru o formulă participativă.
Între timp, o circulară recentă transmisă de Prefectură ar putea modifica situația. Potrivit acesteia, unul dintre posturile vizate ar putea fi salvat, ceea ce ar reduce numărul concedierilor de la trei la două.
Pentru punerea în aplicare a reorganizării, Gelu Topan urmează să înainteze un proiect de hotărâre de consiliu local (HCL), care va trebui supus votului consilierilor. Decizia finală privind restructurarea aparține, astfel, deliberativului local.