2-1 cu Farul. Clujul merge cu două echipe în play-off

B72DE4D2-505B-4440-8727-8F270802B817

CFR Cluj a devenit a cincea echipă calificată în play-off și a doua formație din Cluj ajunsă în această fază a competiției, după “U”. Elevii lui Daniel Pancu au obținut sâmbătă victoria care le era necesară pe terenul Farului Constanța, 2-1.

Clujenii au început în forță. În minutul 16, o deviere cu călcâiul a lui Cordea l-a adus pe Aliev în fața golului de 0-1. Avantajul s-a dublat în minutul 27: șutul lui Muhar a fost deviat și mingea a ajuns în poartă.

După pauză, CFR a preferat să se apere. Gazdele au redus din diferență în minutul 65, prin Ișfan.

Finalul a adus și momentul tensionat al partidei. În minutul 90+3, la un duel între Huja și Doicaru în careul clujenilor, arbitrul nu a acordat penalty. Faza a fost analizată, însă camera VAR a păstrat decizia neschimbată. Pe de altă parte, reluările indică o mare probabilitate ca Doicaru să fi fost în poziție de ofsaid.

Aceasta este cea de-a zecea victorie consecutivă obținută de CFR.

Cu cele trei puncte obținute la Ovidiu, echipa din Gruia ajunge la 50 de puncte și își asigură prezența în play-off. Etapa viitoare, ultima a sezonului regulat, CFR întâlnește Dinamo.