Șantierul Complexului Muzeal – Galeria Istorică a Transilvaniei din Florești a ajuns la un grad de realizare de aproximativ 60%, potrivit datelor publicate de agendaconstructiilor.ro. Proiectul este derulat de o asociere de firme condusă de Far Foundation, din care mai fac parte UNITH2B și Termomont.
Contractul de execuție a fost semnat pentru suma de 92,2 milioane de lei, fără TVA, iar durata lucrărilor este de 24 de luni. Conform graficului actual, finalizarea construcției este estimată pentru vara anului 2027. În realizarea proiectului sunt implicate și mai multe companii subcontractoare, între care Cross Structural Design, Creative Design Engineering, Caloria, Metaller Energy, Best Ernst, Dianova Instal, Tecnolift Service Grup și Advanced Security Technologies.
Stadiul actual al lucrărilor arată că structura de rezistență din beton armat este, în mare parte, finalizată. Au fost turnate planșeele, iar la nivelurile superioare se desfășoară lucrări de decofrare. Următoarele etape vizează închiderile clădirii, realizarea instalațiilor și lucrările de finisaje, care vor dicta ritmul de avans în perioada următoare.
Investiția totală depășește 146 de milioane de lei și este asigurată din fonduri europene. Proiectul este prezentat drept primul muzeu construit de la zero în Transilvania în ultimul secol. Pe lângă funcțiunea muzeală, complexul va integra parcări, spații verzi și zone dedicate evenimentelor culturale în aer liber.
Potrivit studiului de fezabilitate elaborat de compania Novartis din Oradea, clădirea va avea regim de înălțime S+P+1E, o suprafață construită de 3.863,1 metri pătrați și o suprafață desfășurată totală de 11.127,52 metri pătrați. Complexul este amplasat pe un teren de 15.583 metri pătrați, în apropierea Cartierului ANL „Cetatea Fetei” din Florești.