GALERIE FOTO. Patru pisici și doi câini abandonați în condiții groaznice au fost salvați de niște oameni cu inimă

Caini salvati 7

Asociația „Arca lui Noe” din Cluj a reușit să salveze recent patru pisici și doi câini aflați în condiții mizerabile, după ce fuseseră abandonați și lăsați să supraviețuiască în ger și foame.

În ultimele zile, voluntarii asociației au monitorizat situația animalelor și au încercat să atragă atenția autorităților competente, însă răspunsul întârziat i-a determinat să intervină direct.

Lanțurile nu se rup cu puterea minții, iar oamenii care comit astfel de atrocități nu se educă prin comentarii la postări”, au transmis reprezentanții „Arca lui Noe”.

Felicitări, Alexandra! Felicitări, Marius!

Salvarea a fost posibilă cu sprijinul agentului șef Marius Raț de la Poliția Beliș, care a demonstrat un angajament deosebit față de respectarea legii în cazurile de protecție a animalelor, precum și al Alexandrei de la „Fetele cu Câini Beliș”, voluntară implicată necondiționat în intervenție.

Toate animalele salvate primesc acum îngrijire medicală și sunt monitorizate pentru a se recupera complet. Organizația transmite recunoștință tuturor celor care au sprijinit acțiunea și subliniază că fiecare gest responsabil poate contribui la salvarea de vieți nevinovate.

Acest caz ne arată că răul există printre noi, dar și că puterea fiecăruia de a acționa contează. Împreună se poate face diferența”, au adăugat reprezentanții asociației, potrivit zcj.ro.

Persoana de la care au fost confiscate animalele a fost deja sancționată, iar ancheta continuă.

Foto: Facebook / Arca lui Noe Cluj