În perioada cantonamentului de iarnă de la Nova Olivo, Spania, una dintre absențele notabile din lotul CFR Cluj a fost cea a experimentatului mijlocaș Ciprian Deac. Conform declarațiilor recente ale președintelui clubului, Iuliu Mureșan, situația jucătorului rămâne sub semnul unei tranziții, în timp ce decizia tehnică îi aparține exclusiv antrenorului Daniel Pancu.
A fost decizia antrenorului
Președintele Iuliu Mureșan a confirmat că lipsa lui Deac din cantonament a fost o decizie a antrenorului principal, o abordare pe care conducerea clubului o respectă.
„Ce s-a întâmplat cu Ciprian e clar decizia lui Pancu, peste care nu ne băgăm”, a afirmat Mureșan pentru Fanatik.
De partea cealaltă, fotbalistul, în vârstă de 39 de ani, este nemulțumit că nu joacă, dar încrezător că încă mai poate contribui pe teren. „Ciprian e supărat că nu joacă. Și îl înțeleg, pentru că el are acea dorință mare de a juca și consideră că poate”, a recunoscut președintele.
Prezentul în antrenamente și viitorul în administratie
În restului sezonului, până la expirarea contractului în vara anului 2026, Ciprian Deac va continua să se antreneze cu prima echipă. Mureșan și-a exprimat speranța că mijlocașul va putea fi folosit și va fi util în ultima parte a competițiilor. Oricum ar evolua situația sportivă imediată, viitorul pe termen lung al legendei clubului pare schimbată. La expirarea contractului de jucător, CFR Cluj îi va oferi o funcție administrativă în organigramă, marcând astfel capătul unei lungi și prolifice cariere de jucător la club.
„Deac până la vară stă oricum la noi, se antrenează cu prima echipă. Eu sper să fie nevoie de el, să și joace și să fie util. Și eu am încredere în el. La vară i se termină contractul, o să îi dăm o funcție administrativă la club”, a mai afirmat Iuliu Mureșan, conform sursei citate.
O carieră remarcabilă în alb-vișiniu
Ciprian Deac este una dintre cele mai importante legende ale clubului din Gruia. De-a lungul mai multor mandate la CFR Cluj, a câștigat șapte titluri de campion al României, contribuind decisiv la una dintre cele mai de succes perioade din istoria clubului din Gruia.
Finanțatorul lui CFR a anunțat ce funcție va avea Ciprian Deac la club
„Vă spun în premieră acum, Ciprian Deac va avea o funcție foarte importantă în club. Probabil, vicepreședinte al clubului și se va ocupa și de Academie. Va fi șeful Academiei, pentru că toți jucătorii, mai ales cei tineri, trebuie să ia exemplu de la acest fotbalist absolut uluitor. Deac este un fenomen! Niciodată în viața mea nu m-am purtat decât cu dragoste și cu onoare față de el”, afirma omul de afaceri pe 7 ianuarie, conform Fanatik.
Ce a declarat Daniel Pancu despre „cazul Deac”
„A fost decizia mea, 100%. Am discutat cu el și atunci. Îmi pare rău că s-au creat foarte multe discuții în jurul acestui subiect. Eu sunt mai pragmatic și mai direct. În mod normal, deciziile unui antrenor nu se discută. Eu trebuie să iau decizii aici. Fiind vorba despre o legendă, de un jucător pe care-l respect, nu am cum să-mi bat joc. A fost o imagine mult denaturată”.
Formația pregătită de Daniel Pancu a debutat cu dreptul în noul an, învingând, acasă, Oțelul Galați cu 1-0. În urma acestui rezultat, CFR se află pe locul 10, cu 29 de puncte (7 victorii, 8 egaluri, 7 înfrângeri, golaveraj 30-33).
Următorul meci al „feroviarilor” clujeni este super – derby – ul cu FCSB, partidă programată duminică, 25 ianuarie, pe Arena Națională, de la ora 20:00.
Clasamentul la zi în Superliga României

