Peste 1.000 de persoane au ieșit în stradă, vineri seară, în ciuda frigului, blocând traficul pe Calea Dorobanților, unde circulația a fost restricționată la o singură bandă.
Protestul a început la Judecătoria Cluj-Napoca, iar participanții s-au deplasat ulterior către Curtea de Apel, ocupând inclusiv banda rezervată transportului public, pentru a atrage atenția asupra disfuncționalităților din sistemul judiciar.
Manifestanții solicită revocarea Liei Savonea, președinta Înaltei Curți de Casație și Justiție, demiterea conducerii DNA, în frunte cu procurorul-șef Marius Voineag, precum și demisia fostului ministru al Justiției, Cătălin Predoiu, actualmente vicepremier și ministru de Interne. Totodată, aceștia cer revizuirea atribuțiilor CSM și eliminarea lacunelor legislative care permit tergiversarea dosarelor până la intervenirea prescripției.
Organizatorii au anunțat că duminică, 14 decembrie, de la ora 18:30, va avea loc un marș pentru justiție, cu plecare de la Judecătoria Cluj-Napoca, situată pe Calea Dorobanților nr. 2.
Printre participanți s-a aflat și Andrea Chiș, fost judecător și fost membru al CSM, în prezent profesor la Universitatea Babeș-Bolyai.
Aceasta a declarat pentru zcj.ro că este absolut normal să participe la protest și să susțină sollicitările oamenilor, fiind de părere că se va schimba ceva pentru că „e mult prea de tot”.
„Ceea ce se spune despre Curtea de Apel București este adevărat, e foarte multă presiune”, a mai spus Andreea Chiș.
Foto: monitorulcj.ro