Universitatea Cluj vrea să se apropie și mai mult de locurile de play-off, după partida cu Hermannstadt, din cadrul etapei a 19-a. Duelul de pe Cluj Arena se desfășoară duminică, de la ora 15:00.
„N-avem nicio variantă, doar victoria. E un meci foarte important și ne dorim, normal, trei puncte. Ei au schimbat antrenorul, se pare, iar echipa, cel puțin, ultimul meci a jucat bine împotriva Botoșaniului, o echipă bună, au castigat în Cupă și au un moral puțin mai bun. Noi trebuie să ne gândim la noi, să facem tot ce trebuie pe teren, tot ce pregătim și ce facem în antrenament. Să intrăm cu o mentalitate, o atitudine bună, pentru că orice meci e dificil, mai ales în Superligă. Hermannstadt vrea să câștige, are nevoie de puncte, dar noi trebuie să luăm toate cele trei puncte.
Din punct de vedere fizic, oricum toate echipele am văzut că au folosit și jucătorii care au jucat mai puțin. Vom vedea în cursul acestui antrenament, dar am văzut și în cursul acesta săptămână cum s-au antrenat jucătorii, iar la fel ca în aceste două meciuri, cu Craiova și cu Sepsi, vom alinia un primul 11 bun, important. Cred eu că jucătorii și-au revenit din punct de vedere fizic.
E normal ca de obicei, dintr-o săptămână, pentru al treilea meci e cel mai dificil să-ți recuperezi energia. Al treilea meci dintr-o săptămână nu e ușor, dar jucătorii mi se pare că stau bine. Sper că suporterii să fie lângă noi. De când am venit, ceva am făcut, dar trebuie să facem mai mult. Suporterii sunt cei mai importanți pentru un jucător, să simtă susținerea din partea lor. Ei au venit și la meciul cu Sepsi și m-am bucurat că au venit mai mulți decât mă așteptam.
E un meci foarte important. Va fi dificil, dar cu trei puncte urcăm sus în clasament, ținem ritmul. Până în momentul acesta ne-am descurcat binișor, trebuie să facem și mai mult pentru a câștiga aceste trei puncte cu Hermannstadt, pentru că este o echipă care se apără bine, are un sistem de joc cu trei fundași și se apără cu mulți jucători sub linia mingii.
Nu e ușor, probabil va fi un 5-4-1 pe fază defensivă. Este o echipă care a jucat cu Măldărășanu și ultimul meci de Cupă în acest sistem de joc. După vom vedea, pot să apară surprize. Au făcut un meci important la Botoșani și trebuie să avem grijă și respect”, a declarat italianul de pe banca Universității.
Întrebat care este situația lui Dan Nistor, absent în partidele cu Craiova și Sepsi, Bergodi a răspuns:
„Este în revenire. Adică, stă binișor, nu așa de bine. El nu s-a antrenat și nu a jucat aceste două meciuri, dar e în revenire. Probabil pentru săptămâna viitoare, pentru următorul meci cu Petrolul, va fi apt, va fi la dispoziție”.
Tehnicianul „Șepcilor roșii” a mai vorbit, la finalul declarațiilor de presă despre ultimele 3 meciuri din acest an din Superligă.
„Vom avea o discuție cu conducătorii și cu președintele înainte să se termine anul acesta, înainte de meciul cu Farul, pentru că după suntem într-o scurtă vacanță. Acolo va trebui să știm ce trebuie să facem, dar în acest moment sunt mulțumit. Sunt încă trei meciuri importante, ar fi super să ne apropiem de play-off până la meciul cu Farul și pentru asta trebuie să facem puncte. Ne dorim toți asta, dar e un campionat strâns. Am văzut ieri că Oțelul a câștigat, e acum în play-off, vom vedea ce facem noi, Farul, UTA în această etapă. Toate meciurile trebuie jucate ca o finală”, a mai completat tehnicianul „alb-negrilor”.
După 18 etape, „studenții” clujeni ocupă locul 10, cu 24 de puncte (6 victorii, 6 egaluri, 6 înfrângeri, golaveraj 21-19).
Clasamentul la zi înainte de meciul ”U” Cluj vs Hermannstadt:
