Vandalism pe o stradă din Cluj: doi copaci, atacați la rădăcină cu o țeavă. „Un gest revoltător, împotriva naturii și a orașului nostru”

IMG_3355-3nqe0c65fdmttokdejkx6y

Un caz de vandalism ce vizează doi copaci de pe strada Lunii a fost adus la cunoștința publicului de către viceprimarul municipiului Cluj-Napoca, Dan Tarcea.

Acesta a semnalat că arborii au fost deteriorați intenționat prin introducerea unor țevi la rădăcină, metodă ce pare a avea ca scop uscarea și moartea lor.

„Din păcate, pentru unii, respectul față de natură nu mai înseamnă nimic. Pe strada Lunii, doi copaci au fost deteriorați — prin țevi bătute la rădăcină, pentru ca ei să se usuce. Un gest revoltător, făcut probabil cu intenție, împotriva naturii și a orașului nostru”, a transmis viceprimarul.

Primăria, prin intermediul specialiștilor săi, a evaluat starea celor doi arbori vandalizați. Din nefericire, unul dintre aceștia nu a putut fi recuperat și a fost necesară îndepărtarea sa din motive de siguranță publică. Celălalt arbore este în prezent sub monitorizare strictă, existând speranța că se va regenera, potrivit Media9.

„Dacă mai vedeți astfel de situații în oraș, vă rugăm să le semnalați — doar împreună putem proteja spațiile verzi. Unii aleg să distrugă. Noi alegem să construim — un Cluj mai verde, mai curat și mai viu”, a mai spus Dan Tarcea.