Un jucător al echipei patronate de Ioan Varga a semnat prelungirea contractului cu clubul din Gruia pentru încă două sezoane.
Mijlocașul central Alin Fică mai avea contract cu CFR doar până la finalul acestui campionat, iar părțile s-au înțeles pentru extinderea angajamentului pentru încă două sezoane, până la 30 iunie 2028.
Alin Fică a fost aproape de plecarea de la CFR Cluj în ultima zi de mercato din vară. Mijlocașul central a fost dorit cu insistență de Rapid și negocierile au ajuns într-un stadiu avansat, dar totul a căzut în ultima clipă. Giuleștenii chiar aveau în plan să reia negocierile pentru transferul lui Alin Fică în luna ianuarie, a transmis digisport.ro.

„Alin Fică rămâne în Gruia! Suntem bucuroși să vă anunțăm că mijlocașul nostru, Alin Fică, și-a prelungit contractul cu CFR Cluj până în 2028!
Crescut în propria noastră academie, Alin a devenit de-a lungul anilor un jucător de bază al echipei, iar pe teren, dar și în afara acestuia, a arătat mereu un adevărat spirit CFR-ist.
Îți dorim mult succes și cât mai multe reușite împreună, Alin!”, se arată într-un comunicat emis de CLUBUL CFR Cluj pe pagina oficială de Facebook.
După 12 etape, echipa din Gruia se află pe locul 11 în Superliga, cu 13 puncte, 2 victorii, 7 egaluri și 3 înfrângeri (golaveraj 19-23).
În următoarea etapă, CFR Cluj întâlnește în deplasare pe FC Petrolul Ploiești. Meciul se va desfășura pe arena „Ilie Oană”, luni, 20 octombrie, de la ora 20:30.
Te-ar putea interesa și acest articol: