Marți, 25 iulie, de la 18:30 la librăria Cărturești Platinia se lansează volumul “Zămuri – supe, zupe și năcreli. Rețete ardelenești din bătrâni” de Mircea Groza în prezența autorului, a editorului și a unor invitați surpriză.
Volumul conține 182 de rețete de supe/ciorbe, bogat ilustrate, culese în peste 40 de ani de către Mircea Groza de la bătrânii din satele sălăjene și nu numai. Rețetele sunt scrise în limbaj regional, o transliterare fonetică, prin care autorul încearcă să conserve atât patrimoniul culinar cât și specificul zonei.
Prefața cărții este semnată de Cătălin Ștefănescu și este urmată de o scrisoare semnată de Grigore Leșe.