Moarte suspectă în curtea Catedralei Greco-Catolice din Piața Cipariu, Cluj-Napoca

d088443ddbfdbb8d2d057a1aa6852f64

Un caz de deces suspect a fost înregistrat duminică, 12 octombrie 2025, în municipiul Cluj-Napoca. În jurul orei 13:00, trecătorii au alertat autoritățile după ce au găsit un bărbat decedat în zona din spatele bisericii din Piața Timotei Cipariu (Catedrala „Martirilor şi Mărturisitorilor sec. XX” – n.r.).

Imediat după semnalare, polițiștii din cadrul Poliției municipiului Cluj-Napoca au demarat cercetările la fața locului, potrivit stiridecluj.

„La fața locului, polițiștii au constatat că cele sesizate se confirmă, iar, din nefericire, echipajul medical sosit la fața locului a declarat decesul”, au declarat reprezentanții IPJ Cluj.

Din primele verificări efectuate de polițiști, pe trupul bărbatului nu au fost identificate urme vizibile de violență. Pentru stabilirea cauzei exacte a decesului, corpul neînsuflețit a fost transportat la Institutul de Medicină Legală Cluj-Napoca, unde va fi supus expertizei medico-legale.

În acest context, polițiștii au întocmit un dosar penal pentru ucidere din culpă. Ancheta continuă, pentru a stabili cu exactitate circumstanțele în care s-a produs decesul și pentru a identifica toate detaliile relevante care ar putea clarifica situația.