Ce spune președintele Universității Cluj despre anunțul lui Ioan Ovidiu Sabău, care vrea să demisioneze după înfrângerea de la Miercurea Ciuc

Radu Constantea U Cluj

Președintele Universității Cluj, Radu Constantea, îl susține pe Ioan Ovidiu Sabău, după eșecul de la Miercurea Ciuc, de sâmbătă seara, în care ciucanii i-au învins pe „alb-negrii” cu 2-1.

La finalul meciului, Ioan Ovidiu Sabău și-a anunțat demisia.

Radu Constantea a intervenit într-o emisiune TV și a spus că va avea o discuție cu tehnicianul „Șepcilor roșii” mâine (duminică – n.r.) sau luni.

„Acum sunt declarații la cald și să vedem. Avem încredere și vom încerca să îl convingem să continue.

Au fost mai multe perioade când au fost discuții după înfrângeri, cred că am fost amândoi inspirați că am continuat pentru că ”U” Cluj a avut un sezon foarte bun anul trecut, în fotbal sunt și momente dificile și vom încerca să trecem împreună peste ele.

Vrem să continuăm cu Sabău, da. Urmează să avem o discuție, cu siguranță că o să analizăm mult mai atent și vom intra în anumite detalii pe care ni le va prezenta.

Suntem convinși că putem redresa situația și să avem un sezon decent, chiar dacă nu arătăm foarte bine, asta e clar. Ne-am fi dorit să avem un parcurs diferit în acest sezon.

Încercăm să înțelegem situația, presiunea este foarte mare și pe el. E din Cluj, e presiune mare pe el, ne doream rezultate mai bune decât anul trecut, iar când vin anumite rezultate la care nu ne așteptam, apar anumite discuții, dar face parte din fenomenul în care suntem, și conducerea are parte de vină, președintele e de vină la orice club.

Nu spun că nu avem nicio vină. Puteam face diferit lucrurile în vară. Jucătorii sunt cu salariile la zi, au condiții de antrenament foarte bune. Principalul  vinovat este președintele.

Reporter: V-ați gândit să vă dați demisia?

Radu Constantea: Am și eu o responsabilitate, cel mai ușor să pleci acasă, dar nu iau asta în calcul.

Cu siguranță, dacă există altcineva care poate gestiona mai bine lucrurile și poate veni la un club cu stabilitate financiară, fac cu mare bucurie un pas în spate și pot lăsa locul liber, n-am probleme. Doar că nu mă gândesc la asta acum.

Nivelul așteptărilor a crescut față de anul trecut. Lucrurile n-au funcționat la fel, dar e clar că există presiune, mai ales din partea suporterilor, trebuie să o gestionăm”, a declarat Radu Constantea, la „Fotbal Club”, de la Digi Sport.

”U” Cluj se află acum pe locul 9 în Superliga României, cu 14 puncte după primele 12 meciuri, la 4 puncte de Unirea Slobozia, ocupanta ultimului loc de play-off.

Citește și cronica meciului FC Csikszereada – ”U” Cluj mai jos: