Ce spune Andrea Mandorlini înaintea meciului cu “U” Cluj. Asemănarea cu „Derby della Madonnina”

Andrea Mandorlini CFR Cluj

CFR Cluj și Universitatea Cluj se vor înfrunta, luni seară, în prima lor confruntare directă din actualul sezon de Superligă, în cadrul etapei a 11-a.

Deși ambele echipe se află în prezent în jumătatea inferioară a clasamentului, antrenorul Andrea Mandorlini de la CFR a declarat că poziția din clasament nu va conta în derby-ul cu marea rivală locală. Meciul promite o intensitate mare, specifică rivalităților clujene.

Antrenorul italian susține că formația sa e doar cu gândul la victorie și a comparat duelul dintre „feroviari” și „studenți” cu „Derby della Madonnina”, disputat între Inter și Milan, potrivit zcj.ro.

„Se vorbește întotdeauna de lucrurile negative, dar campionatul e lung. Nu suntem mulțumiți, dar mai sunt meciuri de jucat, nu e important acum clasamentul, ci partidele pe care le mai avem de jucat. Eu am ajuns deja când situația era deja complicată, am avut puțin timp, totuși contează foarte mult ce vom face mâine seară.

Un asemenea meci e întotdeauna un derby, indiferent de jocul din clasament. Eu am trăit multe derby-uri, la Milano, la Torino, la Genova și niciodată nu a contat clasamentul. Noi jucăm întotdeauna la victorie, eu am jucat de două ori acest derby și am învins de două ori. Un derby se joacă întotdeauna la victorie. Probabil la o altă oră, o altă dată ar fi venit mai mulți oameni.

Nu vreau să folosesc cuvinte mari, dar poate fi comparat cu derby-ul Inter – Milan. E un derby important în România și pentru oraș, unul pe care îl port în suflet. Cu toții așteptăm derby-ul, jucătorii vor să vină jocul cât mai repede. Avem nevoie de o victorie și sper să o obținem”, a declarat Andrea Mandorlini.

Înaintea derby-ului local, ”U” Cluj se află pe locul 9, cu 13 puncte (3 victorii, 4 egaluri, 3 înfrângeri, golaveraj 11-9). CFR Cluj stă mai rău: se află pe locul 13, cu 8 puncte (1 victorie, 5 egaluri, 3 înfrângeri, golaveraj 13-18). „Feroviarii” au un joc mai puțin disputat, cu Csikszereda. 

Universitatea Cluj și CFR se întâlnesc în această seară, de la ora 21:00, pe Cluj Arena în etapa a 11-a din Superliga României.