Accidentare-șoc la ”U” Cluj! Andrei Gheorghiță va absenta de pe gazon în următoarele luni

MCZoPTQyMCZoYXNoPTYyMmY5Njg5ZmRmZDBiM2M3ODkyMTkwOGI0NGI0NTI5.thumb

La doar 23 de ani, Andrei Gheorghiță a avut un început promițător la Universitatea Cluj, după ce a fost transferat definitiv ca parte a înțelegerii pentru aducerea lui Thiam la FCSB. Din păcate, parcursul său a fost oprit brusc de o accidentare suferită recent la un antrenament.

Potrivit digisport.ro, atacantul are o entorsă la genunchi și va absenta de pe gazon nu mai puțin de două luni. Investigațiile au confirmat diagnosticul și au exclus varianta unei intervenții chirurgicale, opțiune la care nu dorea nimeni să se ajungă.

Andrei Gheorghiță a fost decisiv pentru ”U” Cluj la prima apariție în tricoul echipei / Foto: sportpictures.eu

Transferat de Universitatea Cluj la jumătatea lunii august, Gheorghiță a prins minute pentru echipa lui Sabău în victoria cu Farul, în care a și oferit assist-ul pentru singurul gol al partidei. Apoi, a evoluat o repriză în fața lui Dinamo, joc pierdut pe Universitatea pe Cluj Arena cu 1-0. În următoarele 3 întâlniri din SuperLigă, a mai fost doar o dată pe bancă, în fața Rapidului, pe 12 septembrie.

Conform sursei citate, tehnicianul „Șepcilor roșii”, Ioan Ovidiu Sabău, ar fi dispus să-l aștepte. Gheorghiță este un fotbalist pe placul său, iar clubul îl vede ca pe o posibilă afacere profitabilă pentru viitor.

„Gheorghiță a debutat foarte bine. El trebuie să demonstreze în teren, noi suntem aici să-l susținem, cred în el, are calități.

Dacă va fi concentrat pe fotbal, va munci foarte mult, va înțelege unde să mai lucreze, de ce are nevoie, eu cred că va putea deveni un jucător important în campionatul nostru și o investiție pentru Universitatea”, a spus Sabău despre fotbalistul său pe 23 august.

În prezent, Andrei Gheorghiță este cotat de transfermarkt la 700.000 de euro.

După zece etape disputate în Superligă, Universitatea Cluj se află pe locul 9, cu 13 puncte (3 victorii, 4 egaluri și 3 înfrângeri). În următoarea etapă vine derby-ul Clujului, un meci foarte așteptat de toată suflarea fotbalistică clujeană.

  • Derby de Cluj. Partida dintre ”U” și CFR este programată pe 29 septembrie (luni), de la ora 21:00, pe Cluj Arena, în direct pe Digi Sport și Prima Sport.

Clasamentul la zi din Superliga României, după ultimele meciuri din etapa a zecea