CFR Cluj a făcut „revoluție” în această vară și s-a despărțit de mai mulți jucători. Printre fotbaliștii la care gruparea din Gruia a renunțat s-a numărat și atacantul Luka Juricic (28 de ani).
Imediat cum a plecat de la CFR Cluj, atacantul a semnat din postura de jucător liber cu Borac Banja Luka, multipla campioană a Bosniei.

Ajuns în țara sa natală, Juricic „s-a dezlănțuit” și a început să marcheze pe bandă rulantă, scrie digisport.ro. Luka Juricic s-a integrat excelent la Borac Banja Luka și a marcat șapte goluri și a furnizat două assist-uri în doar opt partide.
Atacantul a punctat și în ultima partidă jucată pentru Borac, în succesul echipei sale, scor 5-1, cu Radnik Bijeljina, din etapa a 8-a din prima ligă a Bosniei.
Dacă la Borac a dat dovadă că este un marcator „pur-sânge”, Luka Juricic nu s-a descurcat prea bine la CFR Cluj. În 18 meciuri jucate pentru ardeleni, bosniacul a marcat doar două goluri.
Juricic fusese transferat de CFR Cluj în august 2023 din Armenia de la Pyunik Erevan, contra sumei de 200.000 de euro.
- 150.000 de euro este cota de piață a lui Juricic, potrivit Transfermarkt
- Juricic a jucat pentru selecționatele U18 și U19 ale Bosniei
În cariera sa, Luka Juricic a mai jucat pentru Siroki Brijeg, Gimpo, HNK Sibenik și Zeljeznicar.
CFR Cluj veniri/plecări în această vară
Antrenor – Andrea Mandorlini (nou)
Veniri – Tidiane Keita (Petrolul / 400.000 de euro), Mohamed Badamosi (Cukaricki / 200.000 de euro), Kurt Zouma (West Ham / gratis), Marcus Coco (Nantes / gratis), Ovidiu Perianu (FCSB / gratis), Andrei Cordea (Al Tai / gratis), Kenneth Omeruo (Kasimpașa / gratis), Karlo Muhar (Al Orobah / gratis), Marko Gjorgjievski (Sileks / gratis), Drilon Islami (FK Priștina / gratis), Tudor Cociș (Sănătatea Cluj / gratis), Antonio Bosec (Slaven Belupo / gratis), Alessandro Micai (Cosenza / gratis), Islam Slimani (Belouizdad / gratis), Lorenzo Biliboc (Juventus U21 / gratis), Ștefan Senciuc (Venezia / gratis), Daniel Dumbrăvanu (Lucchese / împrumutat).
Reveniri după împrumuturi – Kader Keita (Rapid), Anton Kresic (Gorica), Matija Boben (Poli Iași), Peter Michael (Ironi Tiberias), Robert Filip (Botoșani), Luca Mihai (FC Buzău), Valentin Serebe (FC Balkani), Viktor Kun (Unirea Dej), Emmanuel Mensah (FC Argeș), Mohamed Diomande (Ol. Satu Mare), Dominik Șoptirean (Unirea Ungheni), Alin Ferenți (SR Brașov), Mihai Răcășan (Slatina), Moussa Samake (Reșița), David Ciubăncan (M. Baia Mare), Razak Abdullah (CSM Sighet).
Plecări – Kader Keita (Rapid / 200.000 de euro), Matija Boben (CK Celje / 100.000 de euro), Marko Gjorgjievski (Hermannstadt / gratis), Beni Nkololo (Panetolikos / gratis), Panagiotis Tachtsidis (Clube do Remo / gratis), Daniel Graovac (FCSB / gratis), Peter Michael (Ironi Tiberias / gratis), Mustapha Jah (FC Floriana / gratis), Luka Juricic (Banja Luka / gratis), Ioan Bârstan (FCU Cluj / gratis), Mohamed Diomande (Ol. Satu Mare / gratis), Luca Mihai (UTA Arad / gratis), Valentin Serebe (FC Ballkani / gratis), Denis Rusu (Sântandrei / gratis), Robert Filip (Ceahlăul / gratis), Virgil Postolachi (FCU Cluj / împrumutat), Leo Bolgado (Rapid / împrumutat), Dominik Șoptirean (ASA Tg. Mureș / împrumutat), Theo Yolou (Ceahlăul / împrumutat), Moussa Samake (Chiajna / împrumutat), Ștefan Senciuc (ASA Tg. Mureș / împrumutat), Razak Abdullah (Ceahlăul / împrumutat), Tudor Cociș (SSU Poli / împrumutat), Emmanuel Mensah (Gloria Bistrița / împrumutat), Daniel Dumbrăvanu (Voluntari / împrumut), Stipe Juric, Antonio Bosec (contracte încheiate), Mustapha Name (Pafos FC / împrumut expirat), Mihai Popa (Torino / împrumut expirat), Flavius Iacob (Corvinul / împrumut expirat), Alexandru Borbei (Lecce / împrumut expirat).
Te-ar putea interesa și acest articol: