ALERTĂ! Loturi de ouă din magazinele Mega Image și Kaufland, retrase pentru că ar avea Salmonella. Care sunt magazinele din județul Cluj

despre-oua-1-721x368

Bacteria Salmonella a fost descoperită în anumite loturi de ouă ecologice vândute în magazinele Kaufland și Mega Image. Din această cauză, produsele au fost retrase de pe piață, potrivit Media9.

„Vă informăm că am inițiat retragerea de la comercializare şi rechemarea de la client a produsului Ouă de consum cod 0 M. Măsura de retragere a fost luată ca urmare a identificării unui risc de Salmonella Typhimurium, pentru a proteja sănătatea consumatorilor. Se recomandă persoanelor care dețin produsul descris mai sus, loturile 0824 (VALABILITATE- 21.09.2025), 0827 (VALABILITATE-24.09.2025), 0831 (VALABILITATE-28.09.2025), 0902 (VALABILITATE-30.09.2025), 0907 (VALABILITATE-05.10.2025), să nu îl consume, ci să îl distrugă sau să îl returneze la magazin în perioada 19.09.2025 – 05.10.2025 inclusiv, urmând să primească în schimb contravaloarea produsului, fără a fi necesară prezentarea bonului fiscal. Ne cerem scuze pentru orice inconvenient cauzat”, a transmis Galina Bio Eggs SRL pe site-ul Autorităţii Naţionale Sanitar-Veterinare (ANSVSA).

În județul Cluj este vorba despre magazinele Kaufland de pe strada Câmpului, Mănăștur, Între Lacuri (strada Aurel Vlaicu), din Gheorgheni (strada Alexandru Vaida), din Mărăști (strada Fabricii), toate din Cluj-Napoca, precum și din Turda (Calea Victoriei), din Dej (strada Vâlcele), și de cel din Gherla, de pe strada Hășdății.

Mai jos este publicată lista magazinelor Kaufland în care au fost comercializate ouă din loturile cu risc de Salmonella Typhimurium.

La rândul său, Mega Image a retras de la vânzare produsele „Nature’s Promise Mega Ouă Bio M 10 buc” şi ”Nature’s Promise Mega Ouă Bio M 6 buc” cu numerele de lot 0824; 0827; 0831; 0902; 0907 şi cu termenele de valabilitate 21 septembrie 2025, 24 septembrie 2025, 28 septembrie 2025, 30 septembrie 2025, 5 octombrie 2025.

„Retragerea produsului de pe piață și rechemarea acestuia de la consumatori au fost declanșate la solicitarea furnizorului pentru a proteja sănătatea consumatorilor, având în vedere identificarea unui risc de Salmonella Typhimurium. Considerând că sănătatea consumatorilor este cea mai importantă, Mega Image solicită clienților să NU consume produsele cu termenul de valabilitate/lotul sus menționat și roagă cu amabilitate să le distrugă sau să le returneze la punctul de vânzare din care s-a achiziționat produsul. Consumatorii sunt rugați să returneze produsul cu datele menționate mai sus până la dată de 05.10.2025. Le cerem scuze clienților noștri pentru neplăcerea creată și îi asigurăm că monitorizăm permanent calitatea și siguranța produselor noastre”, a transmis Mega Image pe pagina ANSVSA.