Care a fost cauza producerii accidentului de la Dumbrava, unde un autocar s-a răsturnat. Un mort și 9 persoane transportate la spital

IMG-20250831-WA0002

Un grav accident de circulație a avut loc duminică, pe DN1 E60, în localitatea Dumbrava, județul Cluj. Un autocar care transporta 20 de pasageri s-a răsturnat, după ce șoferul nu a adaptat viteza într-o curbă.

În urma impactului, un bărbat de 72 de ani a decedat, iar alte 9 persoane au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale.

La fața locului au intervenit echipaje medicale și elicoptere SMURD, mobilizate pentru sprijin suplimentar.

Șoferul autocarului a fost testat cu aparatul etilotest, dar rezultatul a fost negativ.

La data de 31 august a.c., în jurul orei 16.15, a fost înregistrat un accident de circulație pe DN1 E60, în localitatea Dumbrava, fiind implicat un autocar.

Din primele verificări efectuate la fața locului a reieșit că un bărbat de 44 de ani, aflat la volanul unui autocar în care se aflau 20 de pasageri, pe fondul neadaptării vitezei la condițiile de drum într-o curbă la stânga, ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, vehiculul răsturnându-se în afara părții carosabile.

În urma evenimentului, din nefericire, un bărbat de 72 de ani a decedat, iar 9 persoane au fost transportate la spital. 

Totodată, la fața locului a fost solicitată intervenția elicopterelor SMURD, pentru acordarea îngrijirilor suplimentare. 

Testarea cu aparatul etilotest a indicat rezultat negativ.

În cauză, cercetările sunt continuate de polițiști pentru stabilirea cu exactitate a tuturor împrejurărilor în care s-a produs accidentul rutier”, au transmis reprezentanții IPJ Cluj.