Atanas Trică, atacantul Universității Cluj, mesaj pentru un fost mare jucător de la Dinamo: „M-a băgat în teren când murisem”

Atanas Trica U Cluj

Atanas Trică, fotbalistul Universității Cluj, a jucat primul său meci ca titular pentru „Șepcile roșii” și a pasat decisiv la unicul gol al partidei cu Slobozia, marcat de Dan Nistor.

Atanas Trică (20 de ani) a vorbit despre adaptarea sa la Universitatea Cluj, dar și despre perioada grea petrecută în Liga a II-a.

Potrivit gsp.ro, acesta a dorit să-i mulțumească lui Claudiu Niculescu, fostul mare jucător dinamovist, care l-a antrenat la Slatina.

Trei puncte mari, aveam nevoie după înfrângerea cu Dinamo. Ne dă moral. Băieții care merg la Cluj să se pregătească cu echipa o să aibă un moral bun. O să fie atmosferă foarte bună.

Denis Rusu e un super portar. Are foarte multă experiență. Am jucat cu el la Universitatea 2. M-a închis, dar a dat Dan (Nistor – n.r.), Mă bucur că am putut să-l ajut.

Mă simt foarte bine la Cluj. E un club de tradiție. Lumea critică că tata (Eugen Trică – n.r.) a jucat la CFR și oamenii pot crede că am afinități pentru acel club. Pe mine nu mă interesează, sunt cu sufletul și mintea la acest club.

Mă bucur că pot juca în fața acestor suporteri minunați. Vin pe Cluj Arena, dar vin și aici, la Clinceni. Mă bucur foarte mult că sunt la U Cluj!

Ne dorim să fim mai sus în clasament. Să fim mai buni ca anul trecut, de asta muncim la antrenament. Sperăm să fim mai buni decât sezonul trecut. Echipa a făcut un sezon excepțional și sperăm să depășim.

Nu îmi place să-mi trasez obiective. E important ca atacant să înscrii și să dai pase de gol. Consider că în momentul de față este importantă echipa pentru că am trecut printr-o perioadă rea. Vom vedea la meciurile următoare. Îi mulțumesc lui Mister (Ioan Ovidiu Sabău- n.r.) că m-a băgat în teren și mi-a oferit șansa să joc la Liga 1. Au fost unele sezoane la Divizia B și mă bucur că am putut juca în Divizia A.

Mi-a fost greu în Liga a doua. M-a ajutat echipa națională. Vreau să-i mulțumesc domnului Claudiu Niculescu (foto jos), pentru că el m-a băgat la Slatina când pot spune că murisem, nu treceam printr-un moment foarte bun. M-a băgat în teren și l-am ajutat”, a declarat Atanas Trică la flash-interviul de la Digi Sport.

Atanas Trică este nepotul fostului mare jucător al Universității Craiova, Ilie Balaci. El a venit la Universitatea Cluj înainte de începerea acestei ediții de campionat.

După primele 8 etape, ”U” Cluj se află pe locul 6, cu 12 puncte (3 victorii, 3 egaluri, 2 înfrângeri, golaveraj 11-8).

Clasamentul Superligii României, după meciurile de sâmbătă, 30 august, Unirea Slobozia (0-1) și Dinamo – Hermannstadt (2-0):

 

Te-ar putea interesa și acest articol: