ACCIDENT MORTAL în județul Cluj. A intrat cu mașina într-o platformă auto parcată pe marginea drumului

Accident mortal Rugasesti Caseiu

Pompierii clujeni au intervenit noaptea trecută în cazul unui grav accident rutier petrecut pe o șosea din județ. Un bărbat în vârstă de aproximativ 40 de ani a murit, iar un altul a suferit răni grave, fiind transportat la spital. 

„Pompierii din cadrul Detașamentului Dej au intervenit noaptea trecută, în jurul orei 23:30, la un grav accident rutier petrecut pe raza localității Rugășești, comuna Cășeiu.

În accident au fost implicate un autoturism și o autoplatformă parcată. Ajunși la fața locului, forțele noastre au găsit un bărbat încarcerat în autoturism.

Victima, de aproximativ 40 de ani, a fost extrasă în cel mai scurt timp de către pompieri, însă prezenta leziuni incompatibile cu viața. Astfel, a fost declarat, din păcate, decesul bărbatului.

De asemenea, a mai primit îngrijiri medicale la fața locului un bărbat, conștient și cooperant. Ulterior, acesta a fost transportat la spital pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

La misiune au luat parte două autospeciale cu modul de descarcerare, o ambulanță SMURD și un echipaj SAJ cu medic”, a informat ISU Cluj în dimineața de vineri, 29 august.

Foto: ISU Cluj