Acesta este cercetat pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă, vătămare corporală din culpă și conducerea unui vehicul fără permis de conducere, conform Codului Penal.
Potrivit anchetei, accidentul a avut loc pe 16 iunie 2025, în jurul orei 20:05, pe DJ 150, în afara localității Viișoara, județul Cluj. Deși avea permisul suspendat, bărbatul, aflat la volanul unui Volkswagen Passat, care se deplasa către Tritenii de Jos, nu ar fi adaptat viteza la condițiile de drum într-o curbă de dreapta. Circulând cu aproximativ 107 km/h, acesta a pierdut controlul direcției, a pătruns pe contrasens și a lovit frontal un alt autoturism, condus de o femeie de 34 de ani.
În total, au fost rănite mai multe persoane: ambii șoferi și patru pasageri – doi copii de 4 și 14 ani, un tânăr de 20 de ani și o femeie de 30 de ani. Toți au fost transportați la spital, însă tânăra de 30 de ani a decedat ulterior din cauza rănilor suferite.
De asemenea, în urma impactului, minorul de 4 ani a fost grav rănit, necesitând între 70 și 75 de zile de îngrijiri medicale, fiind în pericol de moarte.
Judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Judecătoriei Cluj-Napoca a admis cererea procurorilor și a emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile.