Un incident mai puțin întâlnit a avut loc în mijlocul Mării Mediterane, la 5 mile nautice de insula Ponza. Un vas de croazieră de lux, cu o capacitate de 8,585 de persoane, printre care și pasageri clujeni, a rămas fără curent electric, luni, 25 august, în jurul orei 7:00 dimineața. Pana de curent a durat în jur de 8 ore.
Vasul MSC World Europa făcea o excursie de la Genoa până la Napoli, când a intrat într-o pană de electricitate.
Potrivit Gărzii de Coastă, situația la bord a fost calmă, vremea fiind favorabilă, iar personalul a putut să își continue serviciile datorită generatoarelor de pe bord, iar tehnicienii specializați ai companiei s-au dus pentru a inspecta vasul cu scopul rezolvării problemei.
„Curentul a revenit abia la ora 15:00, excursiile au fost anulate, pasagerii care și-au încheiat croaziera au rămas blocați pe vas, probabil pierzând avioanele care ar fi trebuit să-i ducă acasă”, a declarat, pentru ȘtirileClujului.ro, un pasager clujean.
Situația de pe nava de croazieră a fost descrisă și de site-ul cruisefever.net: „O defecțiune tehnică majoră la bordul navei MSC World Europa a lăsat nava de croazieră în derivă ore întregi înainte ca sistemul său de propulsie să fie ‘parțial restaurat’, permițându-i să ajungă șchiopătând în Napoli”.

Ca precauție, Garda de Coastă a insulei Ponza, garda de coastă a Napoli, precum și un elicopter au fost trimise pentru a inspecta zona.
MSC World Europa este un vas de croazieră construit în Franța, care aparține firmei MSC Cruises și care, din iunie 2024 a fost numit al optulea cel mai mare vas de croazieră din lume. Acesta a început operațiunile publice din 20 decembrie 2022, pornind într-o călătorie de 9 zile din Quatar.