”U” Cluj a aflat când va juca următorul meci pe teren propriu. Arena va beneficia de un gazon hibrid

Gazon Cluj Arena dupa Untold-5

Universitatea Cluj are din nou „liber” pentru a-și disputa pe Cluj Arena meciurile de pe teren propriu, acum că s-a încheiat și festivalul UNTOLD.

Astfel, primul meci pe care „studenții” îl vor disputa pe stadionul obișnuit va fi cel cu Dinamo București, programat la sfârșitul săptămânii viitoare, în weekendul 23-24 august.

Vestea că echipa revine la Cluj și nu va mai fi nevoită să își dispute la Sibiu meciurile de pe teren propriu a fost confirmată și de către pagina oficială a clubului, cu puțin timp înainte de meciul contra Petrolului, încheiat la egalitate, scor 1-1.

Pentru ultima dată gazde pe ‘Municipalul’ din Sibiu”, a fost mesajul la una dintre fotografiile postate pe rețelele de socializare înaintea partidei.

Pe lângă partida contra „lupilor galbeni”, elevii lui Ioan Ovidiu Sabău au mai jucat la Sibiu și meciul retur cu armenii de la Ararat, de pe 31 iulie.

Cluj Arena va avea un gazon hibrid, similiar cu cel de pe marile stadioane ale Europei

În urma festivalului care a avut ca locație principală stadionul celor de la „U”, arena va beneficia de un gazon hibrid odată cu revenirea competițiilor sportive.

Montarea gazonului hibrid pe stadionul Cluj Arena nu presupune înlocuirea acestuia, ci întărirea gazonului prin „coaserea” unui material sintetic, tehnică regăsită pe toate marile stadioane ale lumii.

Odată cu această intervenție, va fi similar cu gazonul de pe stadioanele mari ale Europei, precum Real Madrid, AC Milan sau BarcelonaVa arăta mult mai bine, inclusiv în perioada de iarnă”, spunea vicepreședintele Consiliului Județean Cluj, Radu Rațiu, în cadrul unei intervenții radio locale din urmă cu două săptămâni.

 

Untold i-a împiedicat pe cei de la „U” meciurile de pe teren propriu să joace pe Cluj Arena | Foto: CJ Cluj

Investiția este estimată la 2 milioane de lei și vizează montarea a aproximativ 7.900 mp de gazon hibrid, cu o densitate de minimum 98% și care să corespundă standardelor FIFA și UEFA, potrivit monitorulcj.ro.

„Alb-negrii” au început cu stângul acest campionat

„Șepcile roșii” au început cu stângul noul sezon și au înregistrat o singură victorie în primele cinci etape din campionat.

Au învins-o în chiar prima etapă pe nou-promovata Metaloglobus București, scor 4-1, apoi trei remize, cu UTA, Hermannstadt și Petrolul, dar și o înfrângere, 1-2 în Bănie, contra Universității Craiova.

După etapa de duminică seara (FCSB – Unirea Slobozia, scor 0-1, și Universitate Craiova – Hermannstadt, scor 1-0), Universitatea Cluj se află pe locul 7, cu 6 puncte, având o victorie, trei egaluri și o înfrângere (golaveraj 9-7). În următoarea etapă, „studenții” se deplasează la Constanța, unde luni, 18 august, întâlnesc Farul. Meciul are loc de la ora 21:30 la Ovidiu.

Te-ar putea interesa și acest articol: