Meci aventuros la Sibiu. “U” a condus, a fost „întoarsă” și a egalat

IMG_1420

Hermannstadt – Universitatea Cluj 2-2 (0-1) / Marcatori: Buș (51), Neguț (54) / Thiam (45+3), Murgia (72)

Universitatea Cluj a avut forța să evite înfrângerea la Sibiu, unde a condus și, la fel ca în precedentele două partide, a fost „întoarsă”. S-a terminat la egalitate, 2-2 cu Hermannstadt. Cel  care a egalat a fost Murgia – un jucător transferat chiar de la echipa gazdă.

Prima repriză a fost dominată de “U”, care a dat lovitura abia în prelungiri. Thiam a deschis scorul în minutul 45+3, profitând de pasa lui Fabry.

Startul părții secunde a fost însă de coșmar pentru Universitatea. În doar trei minute, între minutele 51 și 54, gazdele au marcat de două ori, de fiecare dată după erori mari în apărare. Mai întâi, Buș a egalat din centrarea lui Neguț, apoi cei doi și-au inversat rolurile, iar Hermannstadt a trecut în avantaj. Apărarea Universității a fost depășită neașteptat de ușor la ambele faze.

Spre meritul său, “U” nu s-a prăbușit. În minutul 72, Murgia – fost jucător al lui Hermannstadt – a readus egalitatea, după o acțiune colectivă la care au mai participat Nistor și Thiam.

Cu 5 puncte, Universitatea se află momentan pe locul al 7-lea în clasament.