Tehnicianul „feroviarilor”, Dan Petrescu, a analizat, înainte de meciul din campionat cu FC Argeș, situația lui Louis Munteanu, golgheterul din ultimul sezon al Superligii. Atacantul ar putea prinde un transfer de senzație, însă antrenorul și-ar dori să se poată baza pe el și la returul cu Lugano.

Dan Petrescu nu are liniște la CFR Cluj. Mai mulți jucători din lot sunt accidentați și nu vor putea intra în acest sezon / Foto: Profimedia
„E tăcerea dinaintea furtunii. Așa văd eu situația lui Louis. Eu nu îmi doresc să plece. Măcar în dubla asta să rămână. Din punctul meu, poate să plece oricând, dar ar fi bine să rămână și pentru meciul de joi”, a mai spus Petrescu.
„Spectatorii au pretenții, vor să jucăm nu știu cum. E clar că voi schimba toată echipa, după un meci în care și-au dat viața. Sunt foarte îngrijorat. Trebuie să avem mult noroc mâine. Sunt mari probleme de lot. Nu e vina nimănui. Încă e perioada de transferuri deschisă, dar sunt convins că nu avem timp să găsim înlocuitori.
Situația e foarte grea. Nu știu ce urmează. Sper ca publicul să aibă puțină răbdare. Mâine, pe teren vor fi copii, vor fi debutanți. Nu e ușor nici pentru ei. Ne va fi greu. Asta e realitatea”, a explicat Dan Petrescu la conferința de presă de sâmbătă.
Dan Petrescu, scos din minți de programul LPF
Dan Petrescu s-a arătat deranjat, la conferința de presă, și de ora la care a fost programat duelul cu FC Argeș, o echipă care îl sperie. Antrenorul feroviarilor și-ar fi dorit ca meciul să înceapă seara, după ora 20:00, întrucât ar fi avut mai mult timp la dispoziție pentru pregătirea confruntării:
„Și ora jocului mă supără. Fiind o echipă nouă, cu jucători noi, ai doar câteva minute timp. Noi jucăm la ora 18:30. Noi, care jucăm în Europa, jucăm la 18:30. Asta e altă chestie pe care nu o înțeleg. Pentru mine e o problemă. Cred totuși că toți cei 11 care au evoluat în Elveția vor începe pe bancă sau în tribune”.
Meciul dintre CFR Cluj și FC Argeș se dispută duminică seara, de la ora 18:30, pe arena „Constantin Rădulescu” din Gruia.