„Insula iubirii”, sezon nou. Toate mesele rezervate într-un local cu piscină din Cluj pentru emisiunea controversată de la Antena1

Insula iubirii Cluj-1

Primul episod din noul sezon „Insula Iubirii” a stârnit nu doar controverse, ci și un val de entuziasm în rândul fanilor emisiunii.

La evenimentul special organizat luni, 21 iulie, la o piscină din Cluj, unde publicul a fost invitat să urmărească în direct premiera într-un cadru relaxat, toate mesele au fost ocupate cu mult înainte de difuzare, potrivit clujenii.ro.

Deși emisiunea este cunoscută pentru natura sa provocatoare și deseori criticată, succesul evenimentului arată clar că publicul rămâne captiv ideii de a vedea cum iubirea este pusă la încercare… în public.

Dacă ești un fan fidel al emisiunii, trebuie să știi că Insula Iubirii 2025 va fi difuzată în următoarele zile: luni, marți și miercuri, de la ora 20:30.

„Insula Iubirii”, sezonul nouă

„Insula Iubirii” a revenit în 2025 cu un nou sezon incendiar, al nouălea din istoria emisiunii. Filmările au avut loc, ca de obicei, în Thailanda, și sunt prezentate de Radu Vâlcan.

Moderatorul Insula Iubirii, Radu Vâlcan, spune că cele cinci cupluri care au acceptat să se supună testului fidelității vor „vedea tot ce trebuie să vadă” și „vor afla tot ce trebuie să știe”.

 

„Insula Iubirii” este un reality-show difuzat de Antena 1, în care mai multe cupluri își testează fidelitatea pe o insulă exotică, departe de mediul lor obișnuit.

Cuplurile petrec 21 de zile în resorturi separate, în compania unor „ispite” — bărbați și femei necunoscuți care locuiesc în același resort și încearcă să le testeze fidelitatea. În acest timp, concurenții merg la întâlniri romantice, fac diverse activități exotice specifice Thailandei, ori participă la petreceri în resort, fiind filmați permanent.

Concurenții nu au posibilitatea să comunice cu partenerii lor, dar au ocazia să privească momente din timpul lor petrecut pe insulă în cadrul unor ceremonii de „bonfire” menite să le ofere perspective asupra comportamentului celuilalt.

În unele cazuri, concurenții sunt aduși față în față în cadrul unui „bonfire” cu ispita care le-a sedus partenerul.

La finalul emisiunii, are loc o ceremonie specială unde cuplurile iau decizia de a pleca de pe insulă împreună sau separat, ori uneori alături de o ispită. Această ceremonie finală reprezintă punctul culminant al sezonului și atrage, de regulă, audiențe importante. Tot în ultima ediție din zonă publicul află ce fac cuplurile la șase luni după terminarea filmărilor, când sunt filmați, de cele mai multe ori acasă, la serviciu, ori într-un mediu obișnuit.